Bursa din Varșovia a înregistrat în luna noiembrie tranzacții de 6,86 mld. euro, care reprezintă un maxim istoric, potrivit raportărilor operatorului de piață. Rulajul mediu zilnic a fost de circa 340 mil. euro.

Valoarea tranzacțiilor de pe piața poloneză este de peste două ori mai mare decât cea înregistrată pe Bursa din Viena și de circa patru ori mai mare decât pe piețele de la Praga și Budapesta.

În comparație, Bursa de la București a înregistrat în noiembrie tranzacții cu acțiuni de 61 mil. euro, cele mai mici din ultimii doi ani.

Una dintre cele mai mari tranzacții din noiembrie pe Bursa din Varșovia a fost oferta publică inițială (IPO) prin care statul polonez a vândut 64% din operatorul pieței de capital pentru circa 300 mil. euro. Cele mai tranzacționate titluri de pe Bursa din Varșovia au fost însă luna trecută cele ale companiei de asigurări PZU, cu 15% din rulajul total, adică peste 830 mil. euro, urmate de acțiunile PKO Bank Polski (PKOBP), cu 10,5%, și cele ale producătorului de cupru și argint KGHM, cu 9,6%.

În aceeași perioadă, la BVB cele mai tranzacționate au fost acțiunile SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de circa 10 mil. euro.