CEE Stock Exchange Group, compania care operează bursele din Viena, Budapesta, Ljubljana și Praga, este interesat de achiziția altor operatori bursieri din Europa Centrală și de Est, în principal bursa de la București și cea de la Sofia.
“Suntem în relații bune cu Bucureștiul, purtăm discuții informale din când în când”, a declarat directorul general al grupului Michael Buhl într-un interviu acordat CNBC.com.Bursele de la București și Sofia sunt în acest moment principalele ținte de achiziție din regiune, dar CEE Stock Exchange Group ia în calcul și oferte pentru burse din Balcani și din fosta Iugoslavie, a adăugat el.
Și reprezentanții Bursei de la București au declarat recent că sunt interesați de achiziția unor operatori bursieri mai mici din regiune, cu o parte din lichiditățile pe care le au la dispoziție, făcând referire în special la bursa din Moldova. Michael Buhl a precizat că pentru moment nu există discuții concrete cu bursa de la București, deținută de case de brokeraj și bănci și unde drepturile de vot ale fiecărui acționar sunt limitate prin lege la 5% indiferent de mărimea participației.
În Bulgaria guvernul deține 50% din acțiunile operatorului bursei de la Sofia și intenționează să privatizeze compania.
“Odată ce procedura de privatizare va fi lansată, vom fi cu siguranță interesați. În general, suntem interesați de toate țările din Europa Centrală și de Est”, a arătat Buhl.
Un alt operator bursier mare din regiune, care ar putea rivaliza cu CEE Stock Exchange Group pe piața achizițiilor, este Warsaw Stock Exchange, bursa de la Varșovia. Strategia polonezilor este însă să atragă companii din alte țări, precum Ucraina, Belarus sau Georgia, la listare pe piața locală și nu să cumpere operatori din regiune.