Bursa a scăzut miercuri cu 0,4%, pe o lichiditate mai redusă cu o treime, într-o piață în care unii in­ves­ti­to­ri au început să mar­cheze o parte din profitul înregistrat pe ac­țiunile Azomureș (AZO) în ultimele două zile, astfel că prețul acestor titluri a con­semnat o corecție de 3,6%. Piața a avan­sat ușor în prima jumătate de oră, după care a trecut pe scădere. Deși o parte din acțiuni au revenit pe creș­tere ușoară în partea a doua a șe­din­ței, ru­lajele au continuat să fie reduse, astfel că brokerii cred că cei mai mulți in­vesti­tori au revenit pe poziții de așteptare.

“În condițiile evenimentelor privind criza datoriilor suverane în ultima perioadă, trecerea în modulul «aștep­tare» este o opțiune de înțeles pentru cei mai mulți investitori, pentru că este firească tentația de a aștepta în vederea unor achiziții mai ieftine peste un timp relativ scurt, judecată care este încu­ra­jată de volatilitatea ridicată a piețelor”, a declarat Mihai Iulian Căruntu, șeful de­parta­mentului de cercetare piețe de capital al BCR.

El a arătat că piața locală va con­tinua să urmeze linia burselor externe, dar că în raport cu alte piețe din regiune traiectoria ar trebui să fie mai amplă.

“Motivul simplu este că emitenții im­portanți din România sunt în prezent mai ieftini și au o îndatorare mai scă­zută, iar România sub umbrela acor­dului cu FMI și-a îmbunătățit profilul de risc în ultimul an. Din păcate, incon­venien­tul unei burse mici precum BVB este că atunci când piețele de acțiuni își revin, o recuperare pe volume ridicate se va face simțită mai târziu la București pentru că investitorii vor marca mai întâi oportunitățile de pe piețele mai lichide”, a afirmat brokerul.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a încheiat ziua în scădere cu 0,43%. “Cred că acțiunile FP, Petrom și Transgaz sunt cele mai bune reco­man­dări din zona com­pa­niilor lichide deși și Antibiotice Iași cred că va confirma în continuare cu re­zul­tate foarte bune. Bursa de la Bu­curești este favorizată de faptul că emi­ten­ții cei mai importanți sunt din zona sec­toarelor defensive, precum energie, uti­lități, farma, care în condițiile ac­tuale de incertitudine ar trebui să fie pre­ferate de investitorii de cursă lungă”, a afirmat Căruntu.

Câștigători și perdanți la bursă

El spune că bursa este dominată de spe­culatori, arătând că fondurile de pensii sau investiții cu plasamente pe termen lung au pondere redusă în free float-ul BVB. “După calculele noastre, fon­durile mu­tuale și de pensii din Ro­mâ­nia dețin în jur de 5% din valoarea free float-ului BVB. Ca atare, fără investitori institu­țio­nali puternici autoh­toni care să con­tro­leze o bună parte din free float-ul BVB, este clar că miș­cările acțiunilor lo­cale sunt induse de ca­pitalul străin. Aceasta este o slăbi­ciune im­por­tantă a BVB și un motiv pentru care piața este mai volatilă decât altele din regiune, fiind cu precădere do­mi­nată de investi­torii pe termen scurt, de spe­culatori”, a spus analistul.

Titlurile Azomureș au scăzut cu 3,6% după ce în precedentele două zile co­tația a urcat accelerat cu 54%.

La finalul ședinței de la București, bursele vest-europene avansau cu până la 1,2%.


De urmărit astăzi

  • Evoluția acțiunilor producătorului de bere Bermas Suceava (BRM), care au sărit ieri cu aproape 15% și au rămas fără vânzători. Compania a raportat anterior pe primele nouă luni un profit ușor în creștere, de 2,7 mil. lei.

  • Evoluția Condmag Brașov (COMI), care a anunțat că a semnat recent un contract în valoare de 27,2 mil. lei cu Transgaz Mediaș privind executarea unor lucrări la o conductă de gaze. Contractul se va derula pe o perioadă de 14 luni.

  • Evoluția burselor externe, după ce bursa din SUA a deschis ședința de ieri cu un avans de aproape 2% pe indicele S&P 500. La aceeași oră principalii indici ai burselor europene consemnau aprecieri de peste 1%. Indicele german DAX avansa cu 1,8%, iar cel francez CAC 40 urca cu 1,3%.