Alin Brendea, director de operațiuni la firma de brokeraj Prime Transaction, crede că în ultimele șase luni imaginea României în plan economic a creat un baraj în fața oricărei intenții de investiție semnificativă pe piata bursieră locală, chiar în contextul creșterilor înregistrate de bursele mature.
“Ca atare piața a rămas lipsită de motorul principal care oferea volatilitate. Speculatorii autohtoni au găsit astfel piața internă din ce în ce mai neatractivă. În plus cash-flow-ul negativ pe care mulți dintre investitori îl au în ultimul an împreună cu o ofertă din ce în ce mai diversificată de tranzacționare pe piețele străine au determinat o și mai slabă prezență a investitorilor autohtoni pe piață”, a adăugat brokerul.
El crede că piața va reveni din letargie abia anul viitor, după listarea Fondului Proprietatea.
Bursa a crescut vineri cu 1,17%, pentru a patra ședință consecutiv, însă pe o lichiditate în scădere. Piața a avansat în ultima săptămână cu 2,55%, investitorii încercând să reacționeze la evoluția consemnată de piețele externe, după temperarea temerilor privind posibila extindere a crizei europene a creditelor în alte state ale zonei euro în pofida acordului de finanțare externă pregătit de UE și FMI pentru Irlanda.
Raportat la nivelul de la finalul săptămânii anterioare, indicele BET a câștigat 2,33%, iar indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri, a avansat cu 1%.
Alin Brendea consideră că piața locală este influențată în primul rând de faptul că sunt puține companii listate și că lichiditatea este redusă. “Din păcate rolul principal al bursei, de a finanța idei corecte și profitabile de afaceri, nu a fost niciodată îndeplinit. Acest lucru este determinat atât de emitenți, care nu au simțit în bursă o alternativă confortabilă de finanțare, cât și de investitorii români, atrași în principal de volatilitatea unei piețe bursiere și mai puțin de plus-valoarea pe care ea o poate adăuga în timp”.
El spune că investitorii locali s-au axat mai mult pe speculații pentru a obține randamente ridicate pe termen scurt.
“În acest context, trendurile au fost trasate de investitorii mari, așa cum se întâmplă în definitv pe orice bursă, însă fatalmente pe piața românească aceștia sunt străini, lipsind investitori instituționali autohtoni dedicați pieței interne sau măcar activi pe aceasta”, a afirmat brokerul.
Vineri, cele mai multe acțiuni au consemnat variații reduse, pe fondul unor transferuri cu volume mici de titluri, în valoare cumulată de doar 12 milioane de lei (2,8 milioane de euro).
Acțiunile BRD (BRD) și SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piața principală, cu operațiuni de 2,2 milioane de lei, respectiv 1,9 milioane de lei. Cel mai mare pachet de titluri BRD a fost cedat în jurul orei 15:30, la prețul de 12,1 lei, în creștere cu 1,68%. La acest nivel au și închis ședința.
Ultimul transfer cu acțiunile SIF Oltenia a fost realizat la 1,28 lei, cotație similară cu ultimul preț de joi.
Pe piața Rasdaq, operațiunile au însumat 766.000 de lei, valoare de aproape patru ori mai redusă decât rulajul de joi, de 2,9 milioane de lei. Titlurile Iproeb (IPRU) au fost cele mai lichide, cu transferuri de 254.000 de lei, iar cotația a scăzut cu 1,59%, la 1,24 lei.