Actiunile de la Bursa au urcat cu peste 10% doar de la inceputul anului, fara ca brokerii sa aiba explicatii precise. Saptamana aceasta vor aparea pe piata primele rapoarte financiare, care ar putea accelara cresterea dar ar putea aduce si corectii.
Compania de constructii si dezvoltare Impact va prezenta azi rezultatele financiare preliminare pe 2003, conform calendarului financiar pe acest an, iar Oltchim va trimite rezultatele pana marti. Aceatea sunt doar doua din companiile care vor publica saptamana aceasta situatiile financiare. Brokerii spun ca se asteapta la o crestere a tranzactiilor speculative, desi actiunile multora dintre companii vor fi suspendate de la tranzactionare. Investitorii vor tranzactiona insa in cunostiinta de cauza.
Tendinta de crestere inceputa in primele zile de actiunile Bancii Transilvania si de cele ale SIF-urilor s-a generalizat pe intreaga piata, iar brokerii spun ca singura motivatie a unora dintre cumparatori a fost aceea ca piata creste. “Exista actiuni care au crescut fara nici un motiv, investitorii s-au repezit sa cumpere doar pentru ca au vazut ca piata creste. Toata lumea este insa fericita,” comenta vineri directorul unei societati de brokeraj. In sedinta de vineri, de exemplu, numai cinci dintre actiunile cotate au pierdut teren fata de joi.
Toti cei trei indici bursieri au atins din nou maxime istorice. BET-FI, care urmareste evolutia celor cinci societati de investitii financiare a trecut pentru prima data peste nivelul de 9.000 de puncte, fiind calculat la finalul zilei la 9.040 de puncte, in crestere cu 1% fata de joi.
Cele mai tranzactionate actiuni de pe piata au fost, pentru a doua zi consecutiv, cele ale SIF Oltenia, cu operatiuni in valoare de 6,3 miliarde de lei. SIF Oltenia s-a mai apropiat cu 50 de lei fata de cotatia SIF Moldova cu care au evoluat in paralel anul trecut. Actiunile SIF Oltenia au avansat cu 3,1% pana la 3.350 lei/actiune, iar SIF Moldova a ajuns la 3.650 lei/actiune, cu 1,4% mai mult decat cotatia de referinta.
Banca Transilvania a urcat pana la un nou maxim istoric de 5.400 lei/actiune, cu 2% mai mult fata de valoarea anterioara. Tranzactiile cu actiunile bancii au insumat 3 miliarde de lei. Actiunile celeilalte banci de la Bursa, BRD au fost suspendate de la tranzactionare din cauza derularii unei Adunari Generale a Actionarilor. Actiunile cele mai mari companii de la Bursa, Petrom, printre putinele care nu s-au conformat tendintei ascendente au ramas si vineri la pretul de 1.460 lei/actiune, la fel ca in ziua precedenta.
Seria maximelor istorice ale actiunilor Impact Bucuresti a continuat si vinri, cand pretul a atins nivelul de 5.500 lei/actiune. Valoarea tranzactiilor cu actiunile companiei a fost de 1,9 miliard de lei, iar pretul a castigat 1%.
O valoare a tranzactiilor mai mare fata de o zi obisniuta a inregistrat producatorul de ingrasaminte chimice Amonil Slobozia. Actiunile acestuia au ajuns la 150 lei/actiune, cea mai mare valoare din ultimele cinci luni. Cresterea fata de ziua anterioara a fost de 2%, iar valoarea tranzactiilor a depasit 2 miliarde de lei
Piata Rasdaq
Actiunile producatorului de tevi Petrotub Roman, au atins vineri un nou maxim de 29.500 lei/actiune, fiind printre cele mai tranzactionare de la Bursa Electronica Rasdaq.
Actiunile Petrotub, care au facut obiectul a 22 de tranzactii, in valoare de 554 milioane lei. Pretului a oscilat intre 26.500 si 29.500 lei/actiune, iar cotatia medie a crescut cu 1.18%.
Cotatia actiunilor Rompetrol SA (Vega) a ajuns pana la un nivel de 900 lei/actiune, inainte de a se stabiliza,la inchidere,la valoarea de 895 lei/actiune. Pe piata s-au realizat 23 de tranzactii, in valoare de 417 milioane lei. Pretul mediu a crescut cu 0,1% in comparatie cu ziua precedenta.
La categoria I, cea mai mare crestere au inregistrat actiunile Electromagnetica, cotatia medie urcand cu 3,8%. Aceasta valoare a rezultat insa in urma unei singure tranzactii de 30 milioane lei, realizata la un pret de 2.000 lei/actiune.
Pretul actiunilor Industrializarea Laptelui Lacta a pierdut aproape 7%, incheind sedinta de tranzactionare la un nivel de 2.600 lei/ actiune. Desi s-au inregistrat numai trei tranzactii, valoarea acestora a depasit 3 miliarde de lei. Principalul actionar al companiei este SIF Oltenia, care detine 75% din actiuni.
In acelasi timp, actiunile producatorului de uleiuri si grasimi rafinate Argus SA Constanta au reusit sa mentina interesul investitorilor, fiind derulate 13 tranzactii, in valoare de 796 milioane lei. In urma cu o zi, transferurile actiunilor Argus au insumat 2,4 miliarde de lei. Pretul s-a situat antre 215.000 si 220.000, variatia medie fiind de 2,20%.
La categoria de baza a Rasdaq, cresterea cea mai importanta a apartinut actiunilor Celule Electrice SA, societate care produce aparate pentru distributie si comanda electrica. Cotatia medie a urcat cu 22%, iar pretul a atins un maxim ixtoric de 15.000 lei/ actiune.Valoarea actiunilor transferate a fost de 95 milioane lei.
Actiunile Sanex Cluj-Napoca si-au mentin trendul ascendent, in sedinta de vineri, fiind tranzactionate la valori intre 3.300 si 3.600 lei/actiune, in crestere medie cu 4,1 %. Tranzactiile cu actiunile companiei au insumat 341 milioane lei.
Actiunile companiei de extractie a gazelor naturale Dafora au avut o cotatie medie in urcare cu 21,5%, pretul de inchidere fiind de 2.800 lei/actiune, iar valoarea tranzactiilor de 91 milioane lei.
vlad.nicolaescu@zf.ro