SIF-urile au inceput sedinta de ieri cu cresteri puternice, insa acestea nu au mai fost insotite de un val de cumparatori si pe celelalte actiuni, asa cum se intampla in urma cu o luna. Pana la urma SIF-urile au incheiat ziua cu un plus de doar 1,4%.
In prima parte a sedintei de tranzactionare actiunile celor cinci societati de investitii financiare au inregistrat cresteri cuprinse intre 3% si 4%, pe fondul unor noi zvonuri care au circulat in piata cu privire la ridicarea pragului de detinere la SIF-uri. Piata s-a calmat insa la final, SIF-urile incheind ziua la valori cu doar 1-2% mai ridicate decat in sedinta precedenta.
“Legea cu privire la statutul SIF-urilor este o lege prea importanta ca sa fie adoptata in sedinta de urgenta si este putin proabil ca acest proiect de lege sa fie discutat inainte de vacanta parlametara care incepe peste doua saptamani”, spune Nicolae Ghergus, directorul executiv al societatii de brokeraj Confident Invest.
Unii brokeri considera ca aceste usoare cresteri de pe SIF-uri au fost determinate si de intrarea banilor din dividende in conturile unor actionari importanti ai societatilor de investitii financiare.
Cel mai tranzactionat emitent a fost ieri SIF Moldova, ale carui titluri au facut obiectul unor transferuri in valoare de 35,2 mld. lei (970.000 de euro). Pretul de tranzactionare al actiunilor SIF Moldova a urcat in prima parte a sedintei pana la un maxim de 11.200 lei/actiune, coborand in final la 10.800 lei/actiune, cotatie cu 0,9% mai ridicata decat in sedinta precedenta.
Al doilea emitent din punctul de vedere al lichiditatii a fost SIF Oltenia, cu transferuri in valoare totala de 32,5 mld. lei (900.000 de euro). La nivelul cursului, titlurile SIF Oltenia au atins un maxim de 13.200 lei/actiune, revenind in final la 12.900 lei/actiune, in crestere cu 1,6% fata de finele sesiunii anterioare. La nivelul de 12.900 lei/actiune au inchis si titlurile SIF Banat-Crisana, care au realizat ieri un rulaj de 15,9 mld. lei (440.000 de euro).
Exceptand SIF-urile, tranzactii mai importante s-au derulat ieri cu actiunile Bancii Transilvania, transferuri ce au insumat 16,6 mld. lei (460.000 de euro). Pretul titlurilor bancii a inregistrat o depreciere de 0,7%, inchizand sedinta la nivelul de 7.550 lei/actiune.
Tot ieri s-a derulat si o tranzactie speciala cu actiunile companiei petroliere Petrom, in valoare de peste 2,6 mld. lei (44.000 de euro). Transferul s-a realizat la pretul de 3.730 lei/actiune, sub pretul de tranzactionare din piata. In piata, titlurile Petrom au pierdut 0,7%, inchizand sedinta la cotatia de 3.990 lei/actiune, pe fondul unor tranzactii de 4,3 mld. lei (119.000 de euro).
Timisoara a vandut obligatiuni de 5 mil. euro in doua ore
Municipiul Timisoara a reusit sa vanda ieri, in prima zi a ofertei publice, obligatiuni in valoare de 180 miliarde de lei (5 milioane de euro) reprezentand 90% din totalul ofertei. Restul obligatiunilor sunt rezervate, conform prospectului de oferta, micilor investitori. Obligatiunile au o dobanda fixa de 8,25% in lei si sunt emise pe sase ani. Oferta este intermediata de Raiffeisen Capital & Investment. Vlad Nicolaescu
Piata RASDAQ
Sedinta de tranzactionare de ieri de pe Bursa Electronica RASDAQ a fost dominata de tranzactiile realizate cu actiunile companiei de asigurari Asirom, care au reprezentat mai mult de jumatate din rulajul din piata.
Prin intermediul celor patru tranzactii derulate ieri s-au transferat 1,8 milioane de actiuni Asirom, reprezentand 0,3% din capitalul social al companiei. Ultima tranzactie s-a realizat la pretul de 4.500 lei/actiune, nivel neschimbat fata de sedinta anterioara. Valoarea totala a tranzactiilor a fost de 8,1 mld. lei (224.000 de euro).
Conform ultimei raportari catre RASDAQ, principalii actionari ai Asirom sunt InterAgro, cu 40,5% din actiuni, Broadhurst Investments, cu 19,7% din actiuni, Astra Romana, cu 17,8% din actiuni, si persoana fizica Tiberiu Postelnicu, care controleaza 11,5% din actiuni. Statul detine o participatie de 6,4% la Asirom, prin intermediul AVAS.
Al doilea emitent din punctul de vedere al rulajului a fost ieri producatorul de tevi Mittal Steel Roman (Petrotub), cu transferuri care au totalizat 1,1 mld. lei (30.000 de euro). Pretul de tranzactionare al titlurilor Petrotub a oscilat ieri intre un minim de 45.000 lei/actiune si un maxim de 46.000 lei/actiune, inchizand sedinta la nivelul de 45.100 lei/actiune, in urcare cu 1,1% fata de ziua precedenta.
Dintre emitentii de la categoria I, o lichiditate buna a avut si producatorul de confectii Braiconf Braila, ale carui actiuni au facut obiectul unor tranzactii in valoare de 433 de milioane de lei (12.000 de euro). Pretul de tranzactionare a inchis sedinta la nivelul maxim de 12.200 lei/actiune, mai sus cu 1,7% comparativ cu sedinta anterioara.
La categoria a II-a, titlurile operatorului portuar Comvex Constanta au pierdut ieri 9,5%, inchizand sedinta la cotatia de 190.000 lei/actiune. Operatiunile derulate cu aceste actiuni au insumat 745 de milioane de lei (20.000 de euro).
La categoria de baza, tranzactii mai importante s-au derulat cu titlurile societatii de constructii Cominco Bucuresti, tranzactii ce au insumat 783 de milioane de lei (21.00 de euro). La nivelul cursului, actiunile Cominco au inregistrat o crestere de 13,1%, atingand in final nivelul maxim de 112.000 lei/actiune.
Trecerea datei de inregistrare pana la care actionarii Biofarm beneficiaza de majorarea de capital efectuata de producatorul de medicamente a determinat o scadere cu 21,3% a cursului actiunilor acestui emitent. Ultimul pret de tranzactionare a fost ieri de 3.100 lei/actiune. Biofarm si-a majorat capitalul social prin incorporarea profitului pe 2004, acordand actiuni gratuite in raport de 3 la 10. andrei.chirileasa@zf.ro