Bursa de Valori s-a incadrat in aceasta saptamana, pe un trend de scadere destul de lent, care s-a accentuat spre sfarsitul intervalului.
Vineri, indicele BET a pierdut 1,31 puncte, adica 0,25% pana la 532,84 puncte, in timp ce indicele BET-C a scazut cu 0,56%, la 493,24 puncte. La nivelul intregii saptamani, indicele BET-C a scazut cu numai 0,39%. Valoarea tranzactiilor a fost de 4,336 miliarde lei, iar valoarea totala pe ansamblul saptamanii, de aproape 36 miliarde lei.
In aceasta saptamana, actiunile societatii Alro Slatina au avut o evolutie oscilanta, ajungand, la inchiderea de vineri, la 170.000 lei, in scadere cu 0,58% fata de saptamana trecuta. Scaderea suferita de Alro intervine dupa o evolutie foarte buna, in care pretul a urcat apreciabil, apropiindu-se de pragul de 180.000 lei/actiune.
Actiunile Oltchim au incheiat saptamana in scadere cu 4,2%, fiind cotate la 365 lei, dupa ce in ziua de 23 mai au inregistrat o crestere de 15%. Guvernul Romaniei a autorizat recent Oltchim sa contracteze un credit extern garantat in valoare de 50 milioane de dolari, suma necesara companiei valcene pentru a finanta partial derularea programului energetic 1999-2000. Creditul va fi returnat din veniturile inregistrate in urma exporturilor, care se ridica, in medie la circa 150 milioane de dolari anual.
Terapia a scazut un procent pana la valoarea de 1.000 de lei, sub presiunea exercitata de detinatorii de actiuni cu privire la vanzarea actiunilor primite ca urmare a ultimei mariri de capital a companiei. Actionarul Asociatia salariatilor Terapia PAS, care detinea la data de 03.04.2000 un numar de actiuni reprezentand 19,25% din capitalul societatii, a distribuit membrilor sai un numar de 47.840.925 actiuni, astfel ca la aceasta data, “Asociatia salariatilor TERAPIA-PAS” detine 3,64 % din capitalul social al societatii.
Evolutii negative au fost consemnate pe parcursul saptamanii si pentru Societatile de Investitii Financiare, care au inregistrat deprecieri importante. Totusi, toate cele cinci SIF au reusit vineri sa reintre pe o panta ascendenta, cu o rata de crestere intre 5-15%. S-au tranzactionat in total 5,6 milioane de actiuni, a caror valoare a fost de 3,1 miliarde de lei. SIF Banat Crisana a urcat, vineri, cu 8,3%, la 471 lei, maximul sedintei fiind de 500 lei. SIF Moldova a crescut cu 14,6%, la 355 lei, iar SIF Transilvania a ajuns la 630 lei, cu 5% mai mult decat in sedinta precedenta. SIF Muntenia a urcat pana la un maxim de 630 lei, iar la inchidere s-a tranzactionat la 610 lei, cu 10,9% mai mult decat in sedinta de joi. SIF Oltenia a crescut cu 4,7%, la 520 lei, pentru aceste actiuni platindu-se pana la 560 lei.
Piata RASDAQ a traversat o saptamana de crestere la nivelul preturilor, dar in conditiile unei lichiditati reduse a actiunilor.
Indicele RASDAQ a crescut, vineri, cu 0,34%, ajungand la 702,95 puncte. Pe ansamblul saptamanii, indicele a crescut cu 1,89%, aceasta fiind una dintre cele mai bune saptamani din acest an.
Valoarea totala a tranzactiilor a crescut la 6,8 miliarde de lei, de la 4,8 miliarde de lei in sedinta precedenta, iar volumul tranzactiilor a fost de 4,7 milioane de actiuni.
Au fost efectuate 571 tranzactii, pentru actiunile a 332 de societati.
Lichiditatea a fost destul de redusa, valoarea totala a tranzactiilor fiind de 40,5 miliarde lei, media zilnica fiind de 8,1 miliarde lei. ai in aceasta saptamana, ofertele publice de cumparare si tranzactiile speciale au ridicat valoarea tranzactiilor.
Pentru societatea Conex Prahova a fost realizata o tranzactie cross pentru un pachet de 4,6% din societate, la un pret de 43.000 lei/actiune., in timp ce preturile afisate la cumparare sunt de 17.500-18.000 lei/actiune.
Suma de 1,7 miliarde de lei a fost alocata societatii Fabrica de Zahar Bod, pentru care s-a transferat printr-o tranzactie cross un pachet de aproximativ 4,8% din societate, la un pret de 500 lei/actiune.
Societatea Rolast Pitesti a avut o evolutie foarte buna, reusind sa creasca cu 11,13%, ajungand la o medie de 944,15 puncte. De altfel, trendul intregii saptamani a fost de crestere, viitoarea cotare la Bursa de Valori a actiunilor Rolast marind interesul investitorilor pentru aceste actiuni. Vineri, Rolast a ajuns pana la un maxim de 950 lei, acesta fiind si maximul istoric pentru ultimul an de tranzactionare.
O evolutie buna au avut si actiunile societatii Neptun Olimp, acestea inregistrand o crestere de 9,72%, pe ansamblul saptamanii. Vineri, Neptun Olimp a crescut cu 6,72%, ajungand la un maxim de 56.000 lei.