Bursa de la București a scăzut luni cu 0,95%, influențată negativ de piețele externe și cu un ritm mai alert, de până la 4,6%, pe acțiunile celor cinci SIF-uri, însă prudența investitorilor la tranzacționare a limitat lichiditatea la 14,4 mil. lei.
În primele minute piața a fost în stagnare, însă apoi prețurile acțiunilor au început să scadă, puținii investitori prezenți la tranzacționare reacționând la întoarcerea burselor vest-europene în teritoriu negativ. Investitorii de pe plan extern au reacționat negativ după ce miniștrii de finanțe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene nu au reușit să prezinte sâmbătă vreo idee nouă de combatere a crizei datoriilor din zona euro.
Piețele vest-europene au coborât cu aproximativ 3%, iar puținii investitori prezenți la tranzacționare la BVB au introdus ordine pentru volume reduse.
“Piața a reacționat săptămâna trecută la vestea acordului de principiu în ceea ce privește vânzarea pachetului BCR, însă destul de limitat. În condiții normale de piață, această știre avea un impact mult mai mare, însă în momentul de față ea s-a rezumat la o știre de impact local. Majoritatea vânzătorilor s-ar putea să fi fost speculatori, luând în calcul evoluția din ultimele zile. Prin urmare, o eventuală susținere a cotațiilor pe viitor este mai greu de văzut în lipsa unui climat extern mai stabil”, a declarat Adrian Bărbulescu, directorul adjunct de operațiuni al firmei de brokeraj Prime Transaction.
Ultimele operațiuni cu cele mai lichide zece acțiuni analizate de indicele BET au fost efectuate la prețuri în scădere în medie cu 1,53%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,51% sub închiderea de vineri.
Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri și al acțiunilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 3,8%, scăderea fiind accentuată de titlurile SIF-urilor, care au înregistrat corecții cuprinse între 3,11% și 4,59%. Corecțiile acestor titluri au venit pe rulaje cuprinse între 307.000 de lei și 1,5 milioane lei.
Acțiunile Fondului Proprietatea au încheiat ziua în scădere cu 2,03%.
“În piață este puțin probabil să fie jucători de portofoliu și acesta este și motivul pentru care piața se calibrează repede pe mișcarea anterioară, însă pe volume reduse de tranzacționare. Situația externă a rămas destul de tensionată la capitolul financiar și încă nu s-a concretizat un plan coerent și gata de pus în aplicare. Prin urmare bursele se vor afla în voia declarațiilor și reacțiilor emotive de moment, situație ce va menține jucătorii într-o presiune continuă, permițând astfel uneori reacții exagerate, care se vor transpune printr-o volatilitate ridicată”, a mai spus brokerul.
Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide, cu operațiuni de 4,8 milioane lei, iar prețul a scăzut cu 2,65%, la 0,4478 lei.
Unii investitori au realizat și transferuri cu produse structurate (1,7 milioane lei), contracte futures (40.000 de lei), precum și cu unități de fond (13.000 de lei). Astfel, lichiditatea totală a BVB a fost de 16,2 milioane lei (3,8 milioane euro), valoare cu 30% sub rulajul de vineri, de 23,1 milioane lei (5,4 milioane euro).
La finalul ședinței de la București, piețele mature din Europa coborau cu până la 3,3%.