După ce miercuri bursa s-a corectat puternic în urma discuțiilor privind suspendarea președintelui Traian Băsescu, indicele BET închizând ziua cu o depreciere de 3,2%, în debutul ședinței de ieri piața a revenit pe creștere pentru ca în final să închidă tot pe minus după ce piețele externe au trecut pe scădere.
La amiază bursa era în urcare cu 0,6% pe indicele BET, trasă în sus mai ales de evoluția acțiunilor Fondului Proprietatea (FP), care avansau cu 2,2%. La închidere indicele BET a pierdut 0,4%, iar SIF-urile au consemnat scăderi de până la 4%. Valoarea tranzacțiilor de pe bursă a fost una redusă, evoluție care denotă faptul că investitorii sunt reticenți la tranzacționare, iar cei mai mulți așteaptă să vadă cum vor evolua în continuare evenimentele de pe plan politic.“De la începutul lunii se vede o scădere de lichiditate pe bursă. Ceea ce se întâmplă pe plan politic face ca lumea să ia poziții de așteptare care se suprapune oricum unei perioade de vacanță, tradițional mai slabă din punct de vedere al lichidității decât celelalte perioade din an. Principalul pericol pe care-l văd în momentul de față este să asistăm la o vară anostă, presărată cu dispute politice și cu investitori în așteptare. Cred că prețurile vor oscila în funcție de evoluția burselor internaționale, dar lichiditatea va fi una scăzută”, spune Rareș Nilaș, directorul general al firmei de brokeraj BT Securities.
Evoluția bursei din prezent este oarecum similară cu cea din urmă cu cinci ani, din aprilie 2007, când Parlamentul a decis de asemenea să-l suspende din funcție pe președintele Traian Băsescu în timpul primului său mandat. La acea dată, în ziua suspendării, bursa de la București a deschis ședința cu o scădere importantă, iar pe bursa de la Sibiu reacția a fost și mai violentă, contractele pe acțiuni înregistrând un declin puternic. Ulterior, în timpul dezbaterilor privind suspendarea președintelui cotațiile au revenit pe creștere și au recuperat o mare parte din scăderile anterioare.