Pentru stimularea gradului de transparenta, Bursa va introduce in curand o noua categorie de tranzactionare pentru actiunile societatilor comerciale, denumita Categoria Plus, a declarat, marti, in cadrul conferintei “Piata de capital”, Sergiu Oprescu, presedintele Comitetului Bursei de Valori.
Societatile cotate la Bursa, care vor fi incluse si in acesta categorie, pe langa cea la care sunt in mod normal tranzactionate, vor trebui sa indeplineasca conditii suplimentare, inclusiv o informare mai buna pentru investitorilor.
In acest sens Bursa de Valori a conceput un nou proiect de regulament pentru admiterea si mentinerea actiunilor la tranzactionare, prin care s-au introdus si conditii legate de plata dividendelor, de numarul minim de zile pe an in care actiunile trebuie sa se tranzactioneze.
“Scopul nostru este sa demonstram ca o transparenta sporita a societatilor comerciale conduce automat la o apreciere a pretului actiunilor”, a precizat Oprescu.
Presedintele Comitetului BVB a adaugat ca, pentru viitor, este posibila chiar elaborarea unor indici pentru aceasta categorie.
Ton mai dulce
Bursa a indulcit, in schimb, tonul in privinta mult disputatei probleme a capitalului social minim necesar pentru mentinerea la Bursa.
Daca in urma cu o luna oficialii Bursei anuntau ca societatile care nu vor avea un capital social minim de 2 milioane de euro vor fi delistate, noul regulament trateaza situatia mai nuantat.
Companiile vor trebui sa aiba un capital social minim de 2 milioane de euro sau o capitalizarea bursiera medie in ultimile luni de aceiasi valoare.
Regulamentul aflat in vigoare in prezent prevede ca societatile care nu au avut profit in ultimul an vor fi delistate. Noile reglementari spun ca profitul trebuie obtinut in doi ani din ultimii trei sau in ultimul an de tranzactionare.
Categoria transparentei, initiata prin acest proiect de regulament, impune in plus elaborarea situatiilor financiare potrivit standardelor internationale de contabilitate, in limba romana si engleza si solicita organizarea unui site de internet, in care sa se publice raportarile financiare.
In plus accesul la acesta categorie necesita introducerea prevederilor codului de de conducere si administrare elaborat de Bursa in statutul societatii emitente.
Contestatii si aprecieri pentru categoria transparentei
Brokerii au pareri impartie in ceea ce priveste acesta noua categorie, unii sustinand ca acesta este inutila.
“Problema nu este tocmai crearea unei categorii de transparenta. Ne chinuim de cinci ani sa convingem Bursa ca este nevoie de instrumente derivate (contracte futures si de optiuni – n.r.), dar au fost invocate tot felul de motive pentru a nu se face nimic”, a spus traderul unei societati de brokeraj straine.
“Probabil ca o sa fie un numar de societati care sa doreasca intrarea la aceasta categorie dar nu vad ce folos le poate aduce aceasta. Nu am nimic impotriva, sa existe si o suta de categorii de tranzactionare, insa cum va mari acest lucru lichiditatea Bursei?” a adaugat sursa citata.
Altii au apreciat initiativa de a introduce noi standarde de transparenta.
“Eu cred ca este o masura buna, mai ales ca Bursa a tot incercat in ultimul timp sa mareasca exigentele. Nu stiu, insa, cate societati vor fi dispuse sa isi complice existenta prin intrarea intr-o astfel de categorie”, a spus Razvan Pasol, presedinte al Intercapital Invest.
In plus, exista cateva societati care trebuie sa faca doar cativa pasi pentru a se incadra in cerintele suplimentare propuse prin acest regulament.
“Initiativa este buna si cred ca exista cateva actiuni la Bursa care merita si pot sa intre intr-o astfel de categorie: Terapia, Banca Transilvania, BRD. Daca nu or sa fie cerinte pentru o valoare minima a capitalului social, cred ca si Impact ar putea candida pentru categoria transparenta”, a declarat Valentin Ionescu, director de operatiuni la Euro Invest Vision.
Va creste si spuravegherea pietei
Aceste modificari vin pe fondul intentiei Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) de a creste supravegherea pietei de capital.
Pentru a-si putea indeplini cu succes functia de supraveghere a pietei de capital CNVM trebuie sa-si recastige prestanta si credibilitatea, este de parere Gabriela Anghelache, presedinte CNVM.
“CNVM ar trebui sa reprezinte pentru piata de capital ceea ce inseamna in orice economie de piata Banca Centrala pentru piata monetara”, a declarat doamna Anghelache in cadrul conferintei “Piata de capital”.
In acest sens noua conducere a CNVM are ganduri mari pentru aceasta toamna. “Supravegherea pietei trebuie sa fie viabila, sa aiba finalitate si mai ales sa aiba in vedere prevenirea”.
Pentru a realiza acest deziderat au existat mai multe variante. S-a discutat chiar despre posibilitatea infintarii unui organism central de supraveghere pentru piata financiara, format din CNVM si BNR.
In final s-a hotarat semnarea unui protocol cu BNR pentru infiintarea unui Consiliu de supraveghere care isi propune coordonarea supravegherii comune astfel incat piata financiara sa devina un tot unitar.
Valentin Lazea, economist sef al BNR, a salutat dorinta CNVM de a copia modelul BNR, cu conditia ca aceasta sa se transpuna in grija pentru riscul sistemic si stabilitatea macroeconomica.
In acelasi timp Lazea a facut unele recomandari CNVM. “CNVM ar trebui sa aiba in vedere asternerea unei site dese pentru ca cei care se strecoara prin ochiurile acestei site sa fie cu adevarat societati bune, care sa merite sa fie listate”.
Pe langa calitatea emitentilor Lazea a atras atentia si asupra calitatii SVM din piata. “Cate SVM au fost inchise pana acum?”, a intrebat retoric, economistul BNR, facand o comparatie cu falimentele bancare. “Ar trebui sa existe si aici trieri”, a declarat in continuare Lazea.