Bursele americane au urcat puternic in prima sedinta a saptamanii, pe fondul unei cereri crescute pentru actiunile companiilor din sectorul tehnologic si ale institutiilor financiare.
Indicele Dow Jones a atins astfel cel mai inalt nivel din ultimele 16 luni, investitorii considerand ca perioada neagra a economiei americane se apropie de sfarsit. ai indicele compozit Nasdaq a profitat de pe urma optimismului pietei, urcand pentru a cincea sedinta consecutiva.
Indicele Dow Jones Industrial Average, cel mai important al bursei din New York, a inchis la 11.337,92, cu 36,18 puncte mai mult decat in sedinta precedenta.
Mai important decat aceasta urcare este insa faptul ca indicele “footsie” al bursei americane este cu doar 3,3 procente sub cel mai inalt nivel din istorie – 11.722 (atins in 20 ianuarie 2000), dupa ce, in ultimele doua luni, Dow Jones a urcat cu aproape 2.000 de puncte.
Indicele pietei extrabursiere Nasdaq a urcat cu 4,8%, respectiv 106,71 puncte, pana la 2.305,59. Este pentru prima data din luna august a anului trecut cand indicele dominat de firme din sectorul tehnologic urca timp de cinci sedinte consecutive.
Analistii cred ca in spatele acestor evolutii nu stau decat repetatele reduceri ale ratelor de referinta ale dobanzii, decise de Federal Reserve, banca centrala a Statelor Unite.
Campania de diminuare a dobanzilor isi va arata efectele in viitoarele trimestre, cand profiturile corporatiilor vor atinge din nou nivelele ridicate de anul trecut.
“Cresterea economica va fi mult mai accentuata anul viitor, dar acest lucru determina explozia cotatiilor inca de-acum”, a declarat Tony Dwyer, analist la Kirlin Holding.
Analistii preconizeaza ca rezultatele financiare ale corporattiilor vor scadea in cel de-al doilea trimestru cu 11,3%, dupa un declin mediu de 6,5% in trimestrul precedent.
Cel mai surprinzator lucru este faptul ca evolutia pozitiva a avut loc intr-o zi in care nu au fost anuntate nici rezultate financiare ale companiilor importante, nici statistici economice.
Se pare ca investitorii au cumparat doar in asteptarea unor vremuri mai bune, fiind determinati sa intre in posesia actiunilor inainte ca preturile acestora sa creasca prea mult.
“O vorba celebra pe Wall Street spune: Cand poti misca o piata fara aparitia unor noi vesti, acest lucru este cea mai buna veste posibila”, afirma Larry Wachtel, analist al pietei la Prudential Securities.
“Aceasta piata s-a imbunatatit considerabil in ultimele doua luni, iar investitorii care au iesit din bursa in perioadele slabe se intorc acum”, a adaugat Wachtel.
Observatorii spun ca, desi piata va retine cea mai mare parte a castigurilor de pana acum, investitorii au nevoie de alte informatii pozitive sau o noua reducere a dobanzilor, pentru a-si mentine optimismul.
Dupa ce in zilele precedente jucatorii de pe piata au preferat “blue-chip”-urile (actiunile celor mai importante companii tranzactionate la bursa), in prima zi a saptamanii, cumparatorii s-au orientat spre firmele ce activeaza in sectorul TMT (tehnologie-media-telecomunicatii).
Cu toate acestea, indicele compozit Nasdaq nu a reusit sa recupereze pierderile din acest an in aceeasi masura ca indicele Dow Jones.
Cisco Systems, Sun Microsystems si Oracle, ale caror pierderi au determinat scaderea cu 33 de procente a indicelui Nasdaq, au inregistrat cresteri semnificative, de peste 10%.
Dar cea mai importanta crestere a consemnat-o MP3.com, dupa ce compania a anuntat ca grupul francez Vivendi Universal a fost de acord sa plateasca 372 de milioane de dolari pentru achizitia celui mai mare site de muzica digitala.
De asemenea, actiunile companiilor din sectorul financiar au fost printre castigatoarele de la New York Stock Exchange (bursa din New York). JP Morgan, Citigroup, American Express sunt doar cateva dintre concernele incluse in structura indicelui Dow Jones, care au incheiat sedinta in crestere.
Totusi, actiunile companiilor din sectoarele vechii economii, care au evolutii bune in conditiile unui declin economic, precum Philip Morris si Johnson & Johnson, nu au mers la fel de bine ca celelalte titluri, inscriindu-se pe un trend descendent.
ai pe piata obligatiunilor se semnaleaza o revenire. Preturile bonurilor de tezaur pe termen lung au scazut in acest an, ceea ce a determinat majorarea randamentelor, in conditiile in care traderii anticipeaza cresterea dobanzilor si a ratei inflatiei.