Bursele asiatice au avut scaderi pentru a doua zi consecutiv, conduse de institutiile financiare, ca urmare a speculatiilor privind o scadere a profiturilor bancilor din cauza pierderilor inregistrate pe piata de credit, informeaza Bloomberg.
Commonwealth Bank of Australia, cea mai mare banca australiana dupa cota de piata, si Westpac Banking Group au cazut la bursa din Sydne, dupa ce UBS AG a declarat ca acestea ar putea anunta noi pierderi. BHP Billiton a urcat la bursa la cel mai inalt nivel din acest an, odata cu aparitia unor zvonuri conform carora China ar putea prelua o participatie la compania miniera.
Indicele MSCI Asia Pacific a pierdut 1% la Tokio, toate cele 10 componente ale sale trecand pe rosu.
Indicele japonez Nikkei 225 a coborat cu 1,1%, condus de dezvoltatori imobiliari precum Tokyu Land Corp.