Bursele asiatice au inregistrat scaderi pentru prima data intr-o saptamana, investitorii temandu-se ca veniturile companiilor vor fi afectate dupa ce China a inceput sa ia masuri pentru “racirea” economiei, iar Japonia a anuntat ca deflatia a inceput sa se accelereze.
Rio Tinto Group, a treia mare companie miniera din lume, a pierdut 1,9% la bursa din Sidney dupa ce pretul metalelor a scazut. Komatsu, producator de utilaje industriale ale carui vanzari depind in buna masura de evolutia economiei chineze, a inregistrat o scadere de 2,3% la bursa din Tokio. BlueScope Steel, cel mai mare producator de otel din Australia, a coborat cu 3,1% dupa ce a raportat pierderi.
Indicele regional MSCI Asia Pacific a cazut cu 0,6% la 115,72 puncte, in timp ce indicele japonez Nikkei 225 a coborat cu 0,8%.