Bursele din Asia au evoluat vineri indecis, pierzând în a doua parte a ședinței creșterile anterioare, din cauza prudenței investitorilor pe fondul crizei datoriilor de stat din Europa, care va continua să sprijine activele de tip “refugiu”, precum aurul și francul elvețian, transmite Reuters.

Prețurile din tranzacțiile futures cu acțiuni listate la New York sunt în scădere cu 1%, trăgând în jos și piețele asiatice.

Indicele MSCI Asia-Pacific, care măsoară performanțele piețelor din Asia cu excepția Japoniei, este în stagnare după ce a pierdut creșterile din prima parte a ședinței bursiere.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a pierdut de asemenea câștigurile de peste noapte și a închis în scădere cu 0,2%, însă bursa din Hong Kong și cea din Australia au crescut cu 1%, respectiv 0,8%.

Bursa de la New York a urcat joi cu peste 4%, pe un rulaj ridicat, investitorii fiind atrași de prețurile reduse ale acțiunilor după scăderile abrupte din ultimele trei săptămâni. Piața americană continuă însă să oscileze într-o badă largă, indicatorii tehnici anunțând noi scăderi în sesiunea de vineri.

Pe de altă parte, pe bursele europene sunt așteptate creșteri în debutul ședinței, investitorii urmând să se concentreze pe fundamentele economice, dar și pe atractivitatea acțiunilor depreciate.

Pe piețele valutare, francul elvețian a revenit în urcare vineri în Asia, după ce a înregistrat scăderi record față de euro și dolar datorită amenințărilor Băncii Naționale a Elveției, care a promis că va lupta tot mai dur pentru a combate aprecierea monedei.

Moneda euro a urcat cu 0,4% față de dolar, la 1,419 dolari/euro, însă atenția lumii este îndreptată către cursul francului.

Euro este în scădere cu 0,8% față de franc vineri dimineață, la 1,0761 franci/euro, după ce a urcat cu 5% peste noapte, propulsată de anunțul băncii centrale de la Zurich.

Prețul aurului a scăzut ușor, la 1.765,19 dolari pe uncie, și este cu 2,7% sub maximul istoric de 1.813.79 dolari pe uncie atins joi. Metalul prețios este însă în urcare cu 6,2% pe ansamblul acestei săptămâni, cea mai puternică creștere din ianuarie 2009.

Prețul petrolului a revenit în scădere și a pierdut 1,2%, după ce a urcat cu 6,4% în ultimele două ședințe de tranzacționare.