Discuțiile între managementul și acționarii burselor de la Viena și Varșovia se află la început, au afirmat pentru Bloomberg surse apropiate situației.

Operatorul austriac Wiener Boerse a preluat în 2008 participații majoritare la bursele din Ljubljana și Praga, iar în 2004 a achiziționat bursa de la Budapesta.

Bursa de la Varșovia este lider regional în privința listărilor de companii.

Michael Buhl, directorul general al CEE Stock Exchange Group, compania-mamă a Wiener Boerse, se va întâlni în următoarele zile cu CEO-ul bursei de la Varșovia, Adam Maciejewski, a declarat marți purtătorul de cuvânt al bursei e la Viena.

CEE Stock Exchange Group este interesată de cooperarea cu bursa de la Varșovia.

Contactat de Bloomberg, un oficial al bursei de la Varșovia a refuzat săcomenteze informațiile.

CEE Stock Exchange Group preciza în luna martie a anului trecut că este dispusă să poarte discuții cu bursa de la Varșovia în vederea unei “fuziuni între egali”.

Bursa de la Varșovia este evaluată în prezent la 1,62 miliarde zloți (aproape 400 milioane euro). Piața principală a bursei poloneze are listate 438 de companii cu o valoare de piață totală de peste 168 miliarde euro.

Operatorul bursei poloneze, Warsaw Stock Exchange, s-a listat în anul 2010 pe platforma de la Varșovia. Guvernul din Polonia deține prin Trezorerie 51% din acțiuni.