Bursele din Franța, Spania și Italia înregistrau spre închiderea ședinței de la București creșteri cuprinse între 3% și 4,2%, după ce la un moment dat se aflau pe minus, ca reacție la declarațiile șefului Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.

Șeful BCE i-a asigurat pe investitori că va utiliza toate resursele pe care le are la dispoziție pentru a salva moneda euro.

“În limita mandatului nostru, BCE este gata să facă tot ce-i stă în putință să protejeze moneda euro și credeți-mă că va fi de ajuns”, a spus Mario Draghi într-o conferință la Londra, potrivit Bloomberg.

La aceeași oră indicele german DAX se aprecia cu 1,8%, în timp ce indicii futures ai bursei din SUA marcau creșteri cuprinse între 1,1% și 1,2%.

Evoluția pozitivă pe de piețele externe a tras în sus și piața de la București, principalul indice, BET, avansând cu 0,8%.

În topul tranzacțiilor se aflau titlurile SIF Oltenia, care creșteau cu 1,1% pe un rulaj de 3,8 mil. lei.

Acțiunile Fondului Proprietatea erau pe plus cu 0,7%, în timp ce titlurile Oltchim Râmnicu-Vâlcea avansau cu 4,8%.