Acțiunile marilor companii europene au început tranzacțiile de marți în scădere din cauza amplificării temerilor legate de riscul intrării în default a Greciei, după un nou eșec al negocierilor de reducere a datoriilor, transmite Reuters.
La ora 08:11 GMT, indicele pan-european FTSEurofirst 300 era în scădere cu 0,5%, după ce luni a închis la cel mai ridicat nivel după începutul lui august.
Miniștrii de Finanțe din zona euro au respins luni noaptea o ofertă făcută Greciei de creditorii privați pentru reducerea datoriilor, iar dacă acordul nu va avea loc în curând, statul elen ar putea intra într-un default dezordonat, în condițiile în care la sfârșitul lui martie trebuie să răscumpere obligațiuni de 14,5 miliarde de euro.
“Problema datoriilor Greciei se menține iar situația trebuie rezolvată. Suntem îngrijorați și în legătură cu băncile care au nevoie să își majoreze capitalul”, a declarat Andrea Williams, care administrează active de 2,1 miliarde de dolari la compania Royak London Asset Management.
Pe alte piețe, indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 0,6%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1% și CAC 40 al bursei din Paris cu 0,7%.