Acțiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacțiile de luni în scădere, optimismul generat de finalizarea restructurării datoriilor Greciei lăsând loc temerilor legate de datoriile mari ale unor țări precum Spania, transmite Reuters.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,2%.

La Madrid, indicele general al bursei a pierdut 1,3%, investitorii anticipând că Spania va fi criticată la reuniunea miniștrilor de Finanțe din zona euro, după ce a anunțat pentru acest an o țintă a deficitului bugetar de 5,8%, peste obiectivul de 4,4% convenit cu Comisia Europeană.

“Factorii de risc sunt în fața noastră, iar piața a atins deja obiectivele stabilite pentru sfârșitul anului. Nu există motive care să alimenteze achiziția agresivă a acțiunilor, pe termen scurt și mediu”, a declarat Sylvain Goyon, director pentru tranzacții cu acțiuni la nivel european, la Natixis.

Temerile investitorilor au coborât randamentul obligațiunilor germane pe 10 ani, de referință, la minimul ultimelor două luni, în timp ce randamentele obligațiunilor Spaniei și Portugaliei au crescut.

Bursa de la Lisabona a închis în scădere cu 1,6%, iar cea de la Atena cu 2,5%.

DAX al bursei din Frankfurt a urcat cu 0,3%, iar indicele londonez FTSE 100 și CAC 40 al bursei din Paris au închis cu un avans de 0,1%.