Acțiunile marilor companii europene au încheiat tranzacțiile de miercuri în scădere, după informații că Banca Angliei nu va mai lua noi măsuri de stimulare economică, scăderea prețurilor locuințelor în China și creșterea creditelor neperformante în Spania, transmite Bloomberg.
Indicele Stoxx Europe a coborât la bursa din Londra cu 0,7%, iar de la începutul lui aprilie cu 2,1%, din cauza temerilor de înrăutățire a crizei datoriilor suverane din zona euro. În acest an, indicele a avansat cu 5,4%.
“Criza datoriilor este departe de a se fi încheiat și cred că situația Spaniei se va înrăutăți. Liderii europeni trebuie să rezolve problemele esențiale pentru a scoate Europa din criza, respectiv cum să genereze creștere economică în acest mediu dificil”, a declarat Henrik Drusebjerg, analist la Nordea Bank în Copenhaga.
Banca Angliei a publicat miercuri minuta unei reuniuni de la începutul acestei luni, din care reiese că majoritatea celor nouă membri ai comitetului de politică monetară nu vor modificarea planului de achiziții de obligațiuni, de 325 de miliarde de lire sterline (517 miliarde dolari).
În China, prețurile locuințelor au scăzut într-un număr record de 37 din 70 de orașe evaluate de guvern în martie, reflectând creșterea economică mai lentă. Autoritățile s-au angajat să mențină restricțiile asupra achizițiilor de proprietăți, care au afectat cererea.
În Spania, ponderea creditelor neperformante a urcat la 8,16% în februarie, cel mai ridicat nivel după 1994, de la sub 1% în 2007, potrivit datelor Băncii Spaniei.
Pe alte piețe europene, indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 0,4%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1%, iar CAC al bursei din Paris cu 1,6%. În Spania, indicele Ibex 35 a scăzut cu 4%, cel mai amplu declin după martie 2009.
Acțiunile Santander, cea mai mare bancă din Spania, au scăzut cu 4%, Banco Popular Espanol cu 3,2%, iar CaixaBank cu 3,5%.
Titlurile Repsol au coborât cu 6,2%, după ce Argentina i-a refuzat cererea de plată a unor compensații de 10,5 miliarde de dolari în urma naționalizării diviziei YPF.