Bursele globale au scăzut miercuri, din cauza temerilor că Franța și-ar putea pierde ratingul “AAA”, chiar dacă agențiile Fitch și Moody’s au confirmat calificativul țării, transmite Reuters.
Acțiunile europene au coborât cu 1,5%, cele mai mari scăderi fiind înregistrate de băncile franceze. Anunțul de miercuri al Fitch și Moody’s a reluat un comentariu similar, de marți, al Standard & Poor’s.
“Există discuții privind o posibiă retrogradare a Franței. Piața este destul de neliniștită, iar Franța pare să fie următorul stat pe radarul tuturor, așa că au loc vânzări ale acțiunilor băncilor franceze”, a spus un trader din Londra.
Bursele au trecut pe declin după ce dimineață se aflau în creștere, susținute de anunțul de marți al Rezervei Federale (Fed) privind menținerea pentru cel puțin doi ani a dobânzilor la nivelul minim record.
Acțiunile de pe bursa din SUA au deschis în scădere miercuri, după creșterile de marți.
Angajamentul fără precedent al Fed a avut două tăișuri, notează Reuters. A transmis piețelor mesajul că Fed este dispusă să ofere sprijin, dar a admis și cât de tare s-a înrăutățit situația economiei SUA.
“Ne așteptăm la volatilitate în continuare. Cred că am putea ajunge chiar la minimele înregistrate luni”, a spus Oliver Pursche, președinte al companiei Gary Goldberg Financial Services din Suffern, New York.
Euro a scăzut puternic, marți, față de dolar din cauza temerilor că Standard & Poor’s ar putea recurge la reevaluarea ratingurilor statelor din Europa, după retrogradarea SUA la sfârșitul săptămânii trecute. Moneda europeană s-a depreciat până la 1,4243 dolari, dar a revenit ulterior la 1,4246 dolari, în declin cu 0,9% față de ziua anterioară.
Banca centrală a Elveției a anunțat că extinde măsurile de combatere a aprecierii francului. Investitorii au investit masiv în franci, monedă considerată sigură în actualul context de instabilitate.
Prețul titlurilor Trezoreriei SUA a crescut, odată cu revizuirea negativă a așteptărilor traderilor privind economia SUA, ca urmare a anunțului Fed. Randamentul titlurilor pe zece ani a scăzut de la 2,24% marți la 2,16%.
Indicele MSCI, care include acțiuni din mai multe state din întreaga lume, se afla în scădere cu 1,2%, după creșteri în prima parte a zilei.