Bursele asiatice au câștigat teren astăzi, după ce Italia a numit un nou premier și a trecut prin parlament bugetul de austeritate, liniștind astfel pe investitori.

“Situația din Grecia s-a îmbunătățit dramatic o dată cu numirea unui guvern de coaliție, iar Italia se pare că este aproape de o soluție”, a declarat pentru Bloomberg Angus Gluskie, care administrează active de peste 350 de milioane de dolari în cadrul White Funds Management din Sidney. “Două dintre cele mai mari temeri de pe piață au fost eliminate”.

Indicele regional MSCI Asia Pacific a urcat cu 1,3% la Tokio, după ce a coborât săptămâna trecută cu 2,4%. Creșterea din regiune vine și pe fondul creșterii PIB-ului Japoniei la o rată anuală de 6% trimestrul trecut. Indicele bursei din Tokio, Nikkei 225, a avansat cu 1,1%, în timp ce indicele bursei din Hong Kong, Hang Seng, a urcat cu 2,4%.

Bursa din Australia a înregistrat de asemenea o creștere, chiar dacă modestă, indicele S&P/ASX urcând cu 0,19%.