Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române
derulează, în perioada 2010-2012, programul de burse postdoctorale
“Mircea Eliade”, cu tema-cadru “Istorie, religie și societate în
Europa și Asia”. Pornind de la direcțiile de cercetare ale
Institutului – “Religii indiene și iraniene”, “Istoria comparată a
monoteismelor”, “Religie și modernitate” -, programul vizează
proiecte care studiază fenomenul religios din perspective
metodologice multiple. Candidații pot depune proiecte de cercetare
consacrate tradițiilor și problematicilor religioase menționate,
precum și altora care se înscriu în istoria generală și comparată a
religiilor Europei și Asiei.
Condiții de candidatură:
1. Proiectul de cercetare va fi redactat în română și într-o limbă
de circulație, va avea 10-15.000 de semne cu spații, și va datat și
semnat olograf.
2. Un CV format Euro Pass, cu fotografie, semnat pe fiecare
pagină.
3. Lista detaliată de publicații și activități (prelegeri,
conferințe, stagii de cercetare etc.). Lista se datează și se
semnează olograf.
4. Lista limbilor de specialitate (în funcție de tematica aleasă)
stăpânite de către candidat, cu precizarea gradului de cunoaștere a
acestora. Lista se datează și se semnează olograf.
5. Declarație pe proprie răspundere că proiectul de cercetare nu a
mai fost finanțat din altă sursă sau nu este finanțat în paralel.
Dubla finanțare duce la excluderea automată din competiție. Dacă
totuși proiectul propus a beneficiat de o finanțare parțială sau
integrală anterioară, candidatul trebuie să depună o justificare
(maximum 2.000 de semne cu spații) privind necesitatea continuării
cercetării pe această temă.
6. Copii legalizate după diplomele de licență, de masterat și de
doctorat.
7. Copii după premii, distincții, adeverințe și alte materiale
considerate relevante de către candidat.
8. Document care să ateste efectuarea unui stagiu de cercetare în
străinătate de minimum 1 lună (dacă este cazul).
9. Două recomandări ale unor cercetători consacrați din domeniu.
Recomandările se trimit de către semnatari prin poșta electronică
(scanate) sau prin poșta rapidă pe adresa Institutului de Istorie a
Religiilor.
10. Patru lucrări: un exemplar în format electronic al tezei de
doctorat și trei titluri considerante reprezentative, în original
sau în copie.
Documentele solicitate la punctele 1-5 se depun în limba română și
într-o limbă de circulație.
In funcție de complexitatea proiectului, bursele vor fi acordate
pe o perioadă de 12 luni (dintre care 3 luni de stagiu de cercetare
într-una dintre țările membre ale UE), sau 18 luni (dintre care 4
luni de stagiu de cercetare într-una dintre țările membre ale UE)
sau 24 de luni (dintre care 6 luni de stagiu de cercetare într-una
dintre țările membre ale UE). Cuantumul lunar al bursei în țară
este de 4.000 de lei, neimpozabili.
Pentru stagiul de cercetare în străinătate, cuantumul reprezintă
echivalentul în lei a 1.500 euro/lună.
Dosarul de concurs (punctele 1-8) se trimite până la data de 10
iulie 2010 (data postei), atât în format tipărit (în două
exemplare), pe adresa Institutului de Istorie a Religiilor,
Academia Română, Calea 13 Septembrie nr. 13, 050711 Bucuresti,
sector 5, cât si în format electronic la adresele
postdoc61104@acad.ro. Pentru informații suplimentare puteți apela
la 0733.95.19.53.
Candidații ale căror dosare vor fi selectate (etapa 1) se vor
prezenta la interviu. Data acestuia va fi comunicată
ulterior.
Bursele vor începe la data de 1 octombrie 2010.
Pentru detalii suplimentare, candidații sunt invitați să consulte
www.postdocssu.acad.ro. și www.ihr-acad.ro.