Presedintele american Geroge W. Bush a decis ieri sa amane decizia privind razboiul din Irak pana la sfarsitul lunii ianuarie 2003, conform surselor diplomatice citate de CNN. Desi dosarul de 12.000 de pagini prezentat de Bagdad, prin care incerca sa demonstreze ca nu are arme de distrugere in masa, este incomplet, America nu va face pentru moment apel la rezolutia ONU ce permite inceperea razboiului.
In schimb, seful Casei Albe va lansa saptamana aceasta o dezbatere in SUA si in randul aliatilor, pentru a obtine mai mult sprijin pentru eventuala campanie militara. Bush va propune ONU ca marturiile inspectorilor privind armamentul irakian sa fie prezentate in afara acestei tari, pentru ca ei sa nu fie intimidati si sa prezinte adevarul privind arsenalele lui Saddam Hussein.
Secretarul de stat american, Colin Powell, a declarat ieri ca raportul irakian este plin de “probleme, gauri si omisiuni”, iar secretarul Apararii, Donald Rumsfeld a precizat ca echipa ce studiaza documentul “inca mai cauta ceea ce spera sa gaseasca” in acest dosar. Rumsfeld a apreciat ca in momentul de fata arsenalul chimic si biologic al lui Saddam este mai mare ca in 1991.
Conform surselor diplomatice, Colin Powell si John Negroponte, ambasadorul american la ONU, vor finaliza la sfarsitul acestei saptamani pozitia oficiala a SUA in aceasta problema, iar Bush va tine un discurs pe aceasta tema astazi, la Casa Alba. Purtatorul de cuvant al presedintiei, Ari Fleischer, a apreciat ca Saddam Hussein si-a ratat ultima sansa de a evita un conflict militar.
Raportul irakian a fost criticat si de seful ispectorilor ONU, Hans Blix, care a apreciat ca documentul nu contine date complete privind arsenalul chimic si biologic irakian, conform The Washington Post. Un oficial ONU a declarat pentru CNN ca Mohamed ElBaradi, seful ispectorilor din domeniul nuclear, va decreta la randul sau raportul drept “incomplet”, in fata Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite.
“Toate aceste discursuri sunt absurde”, a comentat ieri ziarul irakian As-Saura, organul de presa al Partidului Baas, aflat la putere. “Washington si Londra nu au prezentat nici cea mai mica dovada in sprijinul acuzatiilor pe care le aduc. Acesta este unicul adevar, iar orice altceva nu reprezinta decat o minciuna”, a adaugat comentatorul ziarului, acuzand Statele Unite ca ar “recurge la metode dubioase pentru a ascunde adevarul si a justifica o noua agresiune impotriva Irakului”.
Politică externă
Bush amana razboiul din Irak
Presedintele american Geroge W. Bush a decis ieri sa amane decizia privind razboiul din Irak pana la sfarsitul lunii ianuarie 2003, conform surselor diplomatice citate de CNN. Desi dosarul de 12.000 de pagini prezentat de Bagdad, prin care incerca sa demonstreze ca nu are arme de distrugere in masa, este incomplet, America nu va face pentru moment apel la rezolutia ONU ce permite inceperea razboi…