Criza creată de pandemia de COVID-19 a lovit piața autovehiculelor tradiționale, însă segmentul mașinilor electrice și hibrid înregistrează o creștere în această perioadă, cred Daniel Anghel și Kenneth Spiteri, parteneri în cadrul PwC România.
”Pe fondul pandemiei de COVID-19, la nivel european piața autovehiculelor tradiționale pe benzină și diesel a fost foarte lovită de această criză, dar pe segmentul autovehiculelor electrice și hibride vedem o creștere pentru că produsele au devenit mult mai atractive în noile condiții. Pe piața locală vedem un interes din ce în ce mai mare pentru această categorie de vehicule, creșterea este substanțială față de anul trecut. Potrivit APIA, creșterea înmatriculărilor de astfel de vehicule este de 9%”, a declarat Daniel Anghel în cadrul emisiunii Business Insights with PwC.
Kenneth Spiteri afirmă că mașinile electrice și hibrid par să fie viitorul industriei auto.
”Dacă vorbim despre preferințele consumatorilor, nu trebuie să ignorăm mașinile electrice și hibrid, care par să fie viitorul. Vedem că achiziția acestora este încurajat de guverne nu numai prin programe de sprijin pentru vânzări, ci și prin strategiile anunțate pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon”, a spus el în cadrul aceleiași emisiuni.