Am mai spus-o. Sala expozițională Brâncuși de la Palatul Parlamentului este cel mai democratic spațiu din sediul instituției noastre legislative. Expun acolo nume grele precum Viorel Mărginean sau Mircea Dumitrescu, dar și decoratori de iarmaroc, tineri harnici sau pur și simplu talentați, mai puțin tineri dar foarte insistenți, filiale UAP la grămadă, plasticieni uniți de apartenența la francmasonerie sau doar de voința de a fi prezenți, des și cu orice preț, pe simeze. Altfel spus, fără a ști dinainte numele expozantului, călătoria la sala Brâncuși este o aventură cu enigmă în coadă. Poți decoperi Raiul sau doar imaginea lui pictată pentru o reclamă (de gust îndoielnic) la, să zicem, postul Trinitas.
Începând cu 13 septembrie, expune în amintita sală (sau, mai bine spus, în jumătate din ea) Ana Ștefania Andronic*. O tânără (n. 1981) care a absolvit Liceul de Artă “Nicolae Toniza” și apoi, în 2004, secția de grafică a Universității Naționale de Arte. A deschis până acum trei personale, dintre care ultima tot în acest an (“2 în 1”). Poate însă că cel mai important lucru care ar trebui spus despre formația sa profesională este faptul că a făcut stagii postuniversitare de specializare în artă digitală și tehnici computerizate la companii internaționale precum UBISOFT, GAMELOFT, VIVENDI sau NAMCO. Dar și că este doctorand în Arte Vizuale, cu tema “Istoricul benzilor desenate” (prof. Zamfir Dumitrescu).
Și unele (stagiile) și alta (pregătirea doctoratului) explică în bună măsură universul vizual pe care sunt centrate producțiile sale: imagini impetuoase, explozive cromatic, care par “frozen frames” dintr-un film (sau dintr-o poveste) în plină desfășurare, secvențe dintr-o feerie post-modernă a culturii populare de azi. O feerie, în egală măsură stranie, extraumană și extraterestră. Completându-și propria inteligență vizuală cu aceea artificială a computerului, Ana Ștefania (Buzu) face din imaginea de tip Video Game sau din aria rectangulară a BD, artă în cel mai adevărat sens al cuvântului, asumându-și riscurile de a fi privită ca o performeră de ciudățenii plastice minore. Nic Kelman, un important teoretician al Video Art Game spunea cu îndreptățire: “Designerii de jocuri video sunt artizani dotați, care construiesc lumi convingătoare și fascinante, desfășurând abilități pe care le-am considera oricând artistice dacă le-am vedea aplicate în orice alt context.” Or A.Ș.A. tocmai asta a avut înțelepciunea să facă: a scos imaginile din mediul lor nativ, le-a mutat în convenția exponatului de simeză și ne-a deschis ochii asupra unor “abilități” pe care nu avem cum să le calificăm astfel decât artistice. Artista a aplicat o de-contextualizare ingenioasă, “ștergând” decorurile – îndeobște opulente, modern-baroce, complexe până la vertij ale jocului video – și s-a axat asupra personajelor, expresivității lor faciale, dinamicii trupurilor, recuzitei vestimentare complexe sau accesoriilor decorative, slujindu-se de valențele unui duct grafic de excepțională maturitate și mobilitate. Rezultatele sunt imagini în spiritul unui Art Nouveau reinterpretat în spiritul noilor mitologii PC, bogate, elegante și delectante, care redau liniei grafice o regalitate pierdută.
Prin urmare, o călătorie la sala Brâncuși în aceste zile poate fi, pentru orice privitor lipsit de ifose și de prejudecăți, o experiență vizuală dintre cele mai pline de interes. Una dintre acelea care ne amintesc că democrația de care vorbeam la începutul acestui articol este, în materie de artă, un non-sens.
*) “Atitudini”, Palatul Parlamentului, sala Constantin Brâncuși, str. Izvor nr 2-4, 13-30 septembrie