Bursa de Valori București (BVB) vrea să atragă companiile de construcții pe principala piață de capital din țară, propunându-le o alternativă de finanțare.
“Considerăm că una dintre temeliile dezvoltării economice a României este sectorul construcțiilor, iar un avantaj al listării pe BVB în această perioadă ar fi pregătirea în liniște a unui IPO (ofertă de acțiuni – n.red.)”, a declarat Anca Dumitru, director general adjunct al BVB, în cadrul unei conferințe organizate ieri la București de Patronatul Societăților din Construcții (PSC). Pe Bursa de la București sunt listate în prezent un număr de peste 100 de companii active în sectorul construcțiilor. Cea mai mare parte dintre acestea sunt listate pe piața RASDAQ, fiind puțin lichide. Pe piața reglementată a Bursei de Valori București se tranzacționează acțiunile unor companii precum Condmag (simbol bursier COMI) sau Transilvania Construcții (COTR).
Pe de altă parte, BVB a propus companiilor mici și mijlocii din sectorul construcțiilor intrarea pe sistemul alternativ de tranzacționare CAN-ATS (Companii și Acțiuni Noi – Alternative Trading System), pe care în urmă cu circa trei săptămâni au intrat și acțiunile Daimler AG, producătorul automobilelor Mercedes.
De
altfel, până acum, Daimler este singura companie listată pe
CAN-ATS, nicio altă companie românească sau străină nefiind
prezentă în acest sistem alternativ, inaugurat anul acesta.
“CAN-ATS nu este o piață reglementată, ci un sistem de finanțare și
tranzacționare dedicat companiilor mici și mijlocii”, a declarat
Dumitru. Investitorii potențiali în companiile listate pe CAN-ATS
pot fi cei cu profil de risc relativ ridicat, investitorii
instituționali, firme de private-equity etc. “Pentru CAN-ATS nu
este neapărat necesar suportul unui broker”, a mai spus Dumitru.
Antreprenorii din domeniu sunt însă încă reticenți în ceea ce privește listarea pe un astfel de sistem de tranzacționare alternativă.
“Nu cred că aș fi interesat de o astfel de listare. Nici măcar atunci când era perioadă de boom nu eram interesat și prefer să mă finanțez din buget propriu sau credite comerciale. Pentru mine e mai sigur așa, pentru că bursa azi e sus, mâine e jos”, a declarat pentru ZF Ioan Țițeiu, proprietarul producătorului de materiale de construcții Arcon din Sf. Gheorghe, cu o cifră de afaceri de 20,3 mil. euro în 2009.
Referitor la listarea pe piața de capital principală, BVB, Cristian Erbașu, președintele PSC, a spus că nu este neapărat o opțiune pentru firmele de construcții în momentul de față, ci mai mult o perioadă de pregătire, pentru că procesul durează destul de mult. Până la 1 iunie 2011, listarea la BVB se va realiza cu costuri zero.
Erbașu a afirmat de asemenea că piața de construcții va reveni pe creștere anul viitor. “Nu mai e loc de scădere, deja piața aproape
s-a înjumătățit față de anii de boom”, a explicat Erbașu. Anul acesta, estimările companiilor de construcții arată că piața de profil ar putea consemna o scădere totală de 20-25%, de la circa 12,6 miliarde de euro în 2009.
Pe de altă parte, președintele PSC a spus că la începutul săptămânii viitoare, 12 patronate și asociații din domeniul construcțiilor, printre care PSC, dar și ARACO (Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții), vor semna un protocol de colaborare în vederea semnării unei hotărâri de guvern privind certificarea profesionistă a societăților din construcții. “MDRT (Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului – n.red.) a anunțat că în cel mai scurt timp, eventual în luna decembrie, va aproba proiectul”, a explicat Erbașu.