Bursa a scăzut ieri cu 1,67%, iar acțiunile Fon­du­lui Proprietatea (FP) au continuat să asigure peste 70% din lichiditate, deși cele mai mari volume au fost cedate prin tranzacții speciale realizate chiar la închidere.

Pe ansamblul pieței, ultimele ope­ra­ți­uni cu cele mai lichide zece acțiuni, in­clu­se în indicele BET, au fost realizate la pre­țuri în scădere în medie cu 2%, iar titlu­rile companiilor din sectorul ener­ge­tic au dus indicele BET-NG cu 1,33% sub nivelul de la finalul sesiunii an­te­rioa­re. Directorul de tranzacționare al fir­mei de brokeraj Carpatica Invest, Adrian Ciudin, crede că până în toamnă piața nu va avea un trend clar, deoarece in­vestitorii nu au puterea financiară să sta­bilească o direcție, iar jucătorii străini așteaptă confirmarea revenirii econo­miei pe creștere. “În primăvară nu cred că vom vedea mișcări vizibile, iar de re­gulă vara este apatică. În plus, nu putem sparge acest «range» pentru că nimeni nu mai pare dispus să vândă la aceste prețuri, iar de cumpărat nu sunt bani suficienți pentru conturarea unui trend. Degeaba avem perspective bune pentru reluarea creșterii economice. Nimeni nu mai ascultă povești acum, toată lumea vrea să vadă ceva concret, ceva negru pe alb, și abia apoi vom putea vorbi de revenirea volumelor și variații mai importante”, a declarat Ciudin.

Acțiunile celor cinci SIF-uri au înregistrat variații mai ușoare și au coborât în medie cu 0,44%. Indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluția primelor 25 de titluri în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a scăzut cu 1,65%.

Ciudin spune că piața locală nu înregistrează corecții la fel de vizibile ca bursele externe, afectate de tensiunile din Orientul Mijlociu și nordul Africii, deoarece nici ritmul ascendent din lunile anterioare nu a fost urmat cu aceeași intensitate.

“Românii nu se mai panichează așa cum au făcut în urmă cu doi ani, când totul era în jos. Cine s-a fript atunci nu va mai reacționa acum, când scăderile sunt mult mai ușoare. Acum unii speculatori se uită spre alte titluri care au volatilitate, gen produsele struc­tu­rate, și unde sigur găsesc totdeauna con­traparte în market makeri. La ce variații sunt acum pe acțiuni un speculator nu ar avea de ce să intre la tranzacționare. Practic, nu ar avea din ce să își acopere măcar comisionul”, a mai spus brokerul.

Rulajul pieței a fost cu de peste 11 ori mai redus decât valoarea cumulată a transferurilor de miercuri, de 489,7 milioane lei (115,8 milioane euro). În sesiunea anterioară, deal-urile prin care BERD a vândut participația la BRD, pentru 454,7 milioane lei (107,3 mi­lioane euro), au ridicat lichiditatea bursei la nivelul maxim istoric. Acțiu­nile BRD au încheiat ziua în scădere cu 2,71%, la 13,62 lei, după ce miercuri au crescut cu 1,45%, după realizarea tranzacțiilor negociate. Operațiunile de joi au însumat 1,5 milioane lei.

Titlurile FP au continuat să fie cele mai tranzacționate din piață, cu un rulaj cumulat de 32,4 milioane lei (7,6 milioane euro). Peste două treimi din lichiditate, respectiv 21,8 milioane lei (5,1 milioane euro), au reprezentat valoarea mai multor deal-uri realizate la finalul zilei. Ultimele două tranzacții negociate au vizat pachete de câte 10 milioane de titluri (0,07% din acțiunile FP) și au fost efectuate la prețul de 0,6 lei, cu 0,76% peste ultima cotație de miercuri.