Bursa de Valori București (BVB) și compania Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, organizează pe 6 și 7 aprilie la bursa de la Londra o serie de întâlniri între cele mai mari companii românești listate și investitori străini, în cadrul evenimentului “Romanian Day”, cu scopul promovării pieței locale de capital.
“Pe 6 și 7 aprilie, Bursa de Valori București și Franklin Templeton vor organiza Romanian Day la Bursa de la Londra, eveniment la care au confirmat prezența 60 dintre cele mai mari fonduri de investiții la nivel mondial”, a spus Valentin Ionescu, directorul general al BVB. Evenimentul precede una dintre cele mai mari oferte publice de pe piața românească de capital, vânzarea a 9,84% din Petrom, dar și ofertele de acțiuni derulate de transportatorii naționali de energie Transelectrica și Transgaz, așteptate să aibă loc în acest an. Prin acest eveniment, operatorul bursier local își propune să atragă interesul investitorilor străini pentru piața românească de capital, puțin vizibilă pe radarele investitorilor din cauza lichidității scăzute.“Pe 6 aprilie va avea loc o conferință la care vor participa oficiali ai Bursei și ai Ministerului Economiei. După conferință și pe 7 aprilie vor avea loc întâlniri one to one între fondurile de investiții și cele mai mari companii listate la bursa de la București. Investitorii se vor putea întâlni cu oficiali ai Petrom, Transelectrica, BRD, Banca Transilvania, Dafora și cu două dintre SIF-uri”, a adăugat directorul general al BVB.
Organizarea de roadshow-uri în capitalele financiare ale Europei sau de întâlniri cu investitorii străini reprezintă metode prin care bursele din regiune își promovează piețele și companiile. De exemplu, vara trecută bursa din Varșovia și-a promovat sistemul alternativ de tranzacționare NewConnect în cadrul unor roadshow-uri în Cehia și Slovacia. Bursa din Viena a mers cu cei mai importanți emitenți austrieci la Zürich, iar la finalul fiecărui an se întâlnește cu cei mai importanți investitori americani la New York. Prin acest tip de evenimente, bursele încearcă să atragă noi emitenți, dar și capital din partea investitorilor străini.
“Luăm în calcul organizarea unui road show în SUA în cea de-a doua parte a anului, în funcție de evoluția lichidității și a pieței”, a conchis Ionescu.
Pe piața locală de capital, cei mari investitori străini sunt fondurile americane Artio și fondurile administrate de compania suedeză East Capital.
Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, a mai organizat la începutul acestui an un road show în marile centre financiare ale Europei pentru a promova listarea la Bursă a fondului.