Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București (BVB) a aprobat luni trei noi contracte futures, care vor avea ca active suport indicele ROTX, acțiunile BVB și titlurile Fondului Proprietatea, acestea urmând să fie trimise spre aprobare către CNVM.

Lansarea contractelor futures pe Fondul Proprietatea ar putea ridica însă preobleme Bursei, în condițiile în care fondul nu este încă listat, iar pentru decontarea la scadență a contractelor este necesară o cotație oficială. Listarea Fondului Proprietatea a fost amânată pentru începutul anului viitor, iar brokerii speră procesul va fi accelerat după ce americanit de la Franklin Templeton au primit mandatul de administratori, iar conducerea fondului a selectat consorțiului de brokeri care va intermedia operațiunea (Raiffeisen, BRD și ING).

Consiliul de Administrație al Bursei a mai aprobat și o serie de propuneri de modificare a Codului BVB, care vizează reducerea pașilor de preț, cu scopul îmbunătățirii lichidității. Un pas de preț reprezintă valoarea minimă cu care poate fi îmbunătățit prețul oferit sau cerut de un investitor când introduce ordine pe Bursă, pentru a trece la palierul de preț următor. De exemplu, acțiunile SIF Oltenia (SIF5) au închis ieri la 1,49 lei. Pasul de preț este la SIF5 de 0,01 lei, astfel că cel mai mic preț superior nu poate fi mai mic decât 1,50 lei, adică nu pot fi introduse ordine la prețuri cuprinse între 1,49 și 1,5 lei. Dacă pasul de preț ar fi redus la 0,005 lei, s-ar putea introduce ordine de tranzacționare și la 1,495 lei.

O altă propunere vizează recunoașterea contractului de lichiditate și a negocierii ordinelor ca “practici de piață acceptate” pe Bursă.