Tranzacția prin care fondul austriac de investiții CA Immo a cumpărat fostul “rival” austriac Europolis a fost finalizată la începutul acestui an, formând pe piața locală unul dintre cei mai mari proprietari de active imobiliare, valoarea portofoliului deținut de noua entitate ridicându-se la circa 360 de milioane de euro, potrivit CA Immo.

În urma fuziunii, care va deveni efectivă pe piața locală de la 1 aprilie, operațiunile din România vor fi supervizate de către subsidiara CA Immo Real Estate Management, care va fi condusă de fostul șef al Europolis România – Marian Roman – în timp ce Florin Popescu, va coordona în continuare procesul de property management și închiriere a spațiilor, atribuții pe care le avea la CA Immo încă dinaintea fuziunii.

“Prin fuziunea dintre Europolis și CA Immo comasăm experiențele pentru a deveni un jucător și mai important pe piața din România în viitor”, spune Marian Roman, head of CA Immo România.

În ceea ce privește valoarea portofoliului imobiliar, CA Immo intră ca urmare a fuziunii în top 5 la nivel local, alături de austriecii de la Immofinanz și oamenii de afaceri locali Iulian Dascălu, proprietarul rețelei de centre comerciale Iulius Mall, sau Gabriel Popoviciu, cel care controlează proiectul imobiliar din Băneasa.

Portofoliul imobiliar al CA Immo cuprinde cinci clădiri de birouri în București (Opera Center I și II, Europe House, Riverplace și Bucharest Business Park), un parc logistic pe autostrada București-Pitești, un proiect comercial în Sibiu și mai multe loturi de teren pentru dezvoltări ulterioare.

În ceea ce privește portofoliul de birouri, CA Immo este al treilea jucător din București, după Immofinanz și omul de afaceri Liviu Tudor, proprietarul parcurilor de afaceri Novo Park și West Gate.

Europolis și CA Immo au fost printre primii investitori instituționali străini care au intrat pe piața locală în perioada 2003-2005 și au început să facă achiziții de zeci de milioane de euro.

Ca urmare a fuziunii dintre cele două companii, valoarea cumulată a activelor la nivel european a ajuns la 5 miliarde de euro, din care proprietăți de circa 2 miliarde de euro sunt situate în Europa de Est și de Sud-Est.

CA Immo este o companie listată la bursa de la Viena, având printre acționari Bank Austria, cu o participație de 10%, în timp ce Europolis făcea parte din grupul bancar Volksbank, care a mandatat anul trecut banca de investiții Lazard să găsească un cumpărător pentru fondul de investiții.