La Curtea Supremă de Justiție a Olandei, avocații au făcut gălăgie pentru blocarea tentativei guvernului de a nimici participațiile acționarilor și drepturile deținătorilor de obligațiuni când a naționalizat banca SNS Reaal, una dintre cele mai mari din țară.
Investitorii prezenți la ședință l-au acuzat pe ministrul de finanțe Jeroen Dijsselbloem de abuz de putere. Unul dintre ei a mers mai departe și l-a acuzat pe oficial de fraudă, scrie Financial Times.
Prăbușirea SNS Reaal, a patra bancă în funcție de mărime, cu active de 82 miliarde de euro, a îndreptat furia investitorilor și publicului asupra bancherilor, al căror eșec în a transforma țara într-o superputere a servicilor financiare a lăsat pe seama populației nota de plată.
Fostul director al diviziei de imobiliare care a provocat colapsul băncii a fost arestat sub suspiciunea de fraudă. Banca centrală olandeză a fost criticată pentru că a aprobat achiziția de către SNS Reaal a unei afaceri imobiliare în 2006 în pofida îngrijorărilor că tranzacția ar putea fi periculoasă și pentru că nu a intervenit mai devreme pentru a o stopa.
Sjoerd van Keulen, fostul șef al SNS Reaal care a supravegheat achiziția, a demisionat din poziția de șef al Centrului Financiar Olandez, un grup de lobby pentru bănci. Dijsselbloem l-a caracterizat ca fiind personificarea țesăturii de interese care paraziteză sectorul financiar olandez.
Pentru mulți străini, naționalizarea amintește de colapsul din 2008 al gigantului ABN Amro, pentru care statul a plătit peste 17 miliarde de euro după ce planul de împărțire a băncii între Santander, Fortis și Royal Bank of Scotland a eșuat din cauza prăbușirii Fortis în contextul crizei financiare.
Britanicii învinovățesc pierderile căpătate de la ABN Amro pentru colapsul RBS din 2009. O persoană implicată în planul de bailout a glumit chiar spunând că guvernul olandez ar trebui să-I dea o medalie fostului șef al RBS pentru că a salvat contribuabilii olandezi de la costuri suplimentare de bailout de câteva miliarde de euro.
Italienii au pus numele băncii olandeze în legătură cu problemele pe care le are banca Monde dei Paschi di Siena care a plătit în 2008 un preț exagerat de mare pentru achiziția unei bănci italiene, Anton Veneta, care a stat în proprietatea ABN Amro timp de doi ani.
În timp ce ecourile crizei bancare olandeze continuă să fie auzite peste granițe, sectorul se chinuie să depășească primul bailout post-criză – cel mai mare ca procentaj din sectorul bancar în comparație orice altă economie importantă din Europa cu excepția Irlandei și Greciei. Două dintre cele patru mari bănci ale Olandei sunt acum controlate de stat, iar cea mai mare, ING, mai are de rambursat zece miliarde de euro din ajutorul primit de la guvern.
“Sectorul bancar olandez era foarte îndatorat, nu prea bine supravegheat, și implicat în tot felul de afaceri dubioase peste tot în Europa și SUA”, a afirmat Ewald Engelen, profesor de geografie financiară la Universitatea din Amsterdam.
Numirea outsiderului Klaas Knot în 2011 la șefia băncii centrale a fost descrisă ca fiind o schimbare de cultură față de relația învechită dintre guvern și bănci.
Însă Sweder van Wijnbergen, profesor de finanțe din Amsterdam și consilier al guvernelor anterioare, consideră că criza prin care trece SNS Reaal demonstrează că nu s-au schimbat prea multe.
Naționalizarea a fost necesară în parte deoarece banca centrală nu a reușit să forțeze proprietarii SNS Reaal să elimine o tehnică financiară, numită “dublă îndatorare”, care a făcut imposibilă salvarea băncii prin vânzarea activelor sănătoase ale diviziei de asigurări.
“Noul regim de la banca centrală nu a fost suficient de alert. Au avut un an și jumătate la dispoziție să se pregătescă pentru acest moment, dar acum, la final, este clar că au lăsat multe probleme neacoperite și au acționat prea târziu”, a spus profesorul van Wijnbergen.
Criza a scos în evidență și rețeaua de legături strânse dintre board-uri care caracterizează cultura de afaceri olandeză. Domnul van Keulen – care, pe lângă demisia de la șefia centrului financiar a renunțat la un post în board-ul unui fond de pensii și la poziția de purtător de cuvânt al guvernului în relațiile cu sectorul financiar – este văzut ca personificarea unei astfel de izolări.
“Este o problemă de guvernanță. Este o gașcă restrânsă cu o viziune prea îngustă asupra lumii. Dacă vrei să lucrezi cu olandezi, ai o baltă mică în care să pescuiești”, a spus Marco Groot, fost director la Rabobank.
Pe măsură ce băncile olandeze își reduc ambițiile globale, problema izolării ar putea deveni mai acută.