Omagiu unui mare romancier la Biblioteca Națională a României: Duiliu Zamfirescu

Până la 31 octombrie 2016, Cabinetul de Manuscrise al Bibliotecii Naționale a României propune publicului larg, dar și specialiștilor, o expoziție dedicată unuia dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți romancieri români, Duiliu Zamfirescu (1858-1922). 

Colecția de Manuscrise a Bibliotecii Naționale reunește documente extrem de diverse scrise de mâna marelui scriitor. Întâlnim, astfel: manuscrisele romanelor „În război” (Ms 10226) și „Îndreptări” (Ms 10227); o poveste de dragoste pe fondul epocii de reforme a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (Ms 16983); o nuvelă despre fiul unui medic român școlit la München (Ms 10588); un rezumat al unui text filosofic care îl plasează pe Descartes, cu al său eu gânditor, în dezbaterea privind energia universală (Ms 10591); o piesă de teatru (farsă) despre preocupările lingvistice ale lui Hasdeu (Ms 10587); un text de teorie literară privind Poporanismul (Ms 10585); o serie de poezii idilice (Ms 10582); o prezentare înaintată Academiei Române referitoare la un codice latino-moldav din 1725 (Ms 10577); un fragment de discurs politic contra oamenilor lui Vintilă Brătianu (Ms 10536); considerații filosofice despre credință și necredință (Ms 10303); notații privind vestigiile istorice și considerații existențialiste pe tema vânătorii (Ms 10839), iar lista poate continua. Foarte interesantă este corespondența cu fiul său, Alexandru Zamfirescu, precum și cu diplomatul Trandafir Djuvara, prieten și coleg de la Ministerul de Externe. 

Expoziția Dincolo de paravanul faimei: portretul nuanțat al unui mare scriitor român – Duiliu Zamfirescu prezintă o selecție de manuscrise, piese de corespondență și fotografii din Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Naționale a României, în încercarea de a realiza un portret mult mai profund decât ne lasă să întrezărim operele scriitorului îndeobște cunoscute, cu un interes real pentru reflecția filosofică, desfășurând o activitate socială complexă, ca diplomat de carieră, dar și ca familist și moșier. 

Îl descoperim, astfel, pe Duiliu Zamfirescu ca prieten recunoscător (Ms 26114), cetățean devotat Coroanei (Ms 11550), tată afectuos, rănit de scrisoarea trimisă de fiul său (Ms 13909), nevoit să se apere în fața unei nedreptăți profesionale (Ms 12389), autor al unor poezii romanțioase (Ms 11511) și al unui dicționar de cuvinte populare (Ms 10590), polemist (Ms 10583, Ms 10543), autor de discursuri pentru ocazii festive (Ms 10537, Ms 10589), liber-cugetător declarat (Ms 8506) și, nu în ultimul rând, preocupat de dimensiunea existențială a eroilor din tragedia greacă (Ms 10580).

Manuscrisele Duiliu Zamfirescu păstrate în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Naționale a României ne arată un om viu, o personalitate cu lumini și umbre, o figură memorabilă a culturii noastre.

Curator: Cristina Marinescu

Expoziția „Dincolo de paravanul faimei: portretul nuanțat al unui mare scriitor român – Duiliu Zamfirescu” (foto 1) poate fi vizitată în spațiul „Puțul cu apă rece”, aflat la Mezanin. 

Intrarea este liberă.

Toate documentele prezente în expoziție pot fi consultate in extenso, în Biblioteca Digitală Națională.

ICR oferă două burse „Ion Mincu” pentru arhitectură, urbanism și patrimoniu

Institutul Cultural Român anunță lansarea unui nou apel la candidatură pentru bursele „Ion Mincu”, sesiunea 2016-2017.  Se acordă anual două burse, în valoare de 3.000 de euro fiecare, pentru o perioadă de două luni. Data limită pentru depunerea dosarelor este 15 septembrie 2016.

Acest tip de bursă a fost inaugurat în 2013, având în vedere încurajarea absolvenților la nivel de master și doctorat în domeniile arhitectură, urbanism, conservarea patrimoniului cultural și istoric, și perfecționarea studiilor, timp de două luni, în cadrul unor instituții de învățământ și/sau de cercetare prestigioase din Europa, alese de candidați în funcție de proiectele de cercetare gândite în prealabil.

Domeniile pentru care se organizează evaluarea și selecția: arhitectură, urbanism, conservarea patrimoniului cultural și istoric

Durata bursei: 2 luni

Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei):

– formularul de înscriere ;

– CV;

– copie a actului de identitate/pașaport;

– descrierea proiectului de cercetare, care va conține 3 minimum 3 pagini (MS Office) – având în vedere pașii pe care îi va urma cercetarea, spațiile pe care candidatul le are în vedere, necesitatea desfășurării acestei cercetări în România;

– un portofoliu conținând DVD-uri cu fotografii și/sau fotocopii care să demonstreze activitatea practică a candidatului domeniul ales (planuri urbanistice, machete, materiale redactate pe parcursul anilor de studiu);

– o scrisoare de recomandare din partea profesorului coordonator al lucrării de doctorat;

– scrisoare de intenție (într-o limbă de circulație internațională);

– cópii după documente oficiale care atestă participarea într-un program doctoral acreditat sau deținerea titlului de doctor la o universitate acreditată.

Documentația va fi redactată atât în limba română, cât și într-o limbă de circulație internațională.

Adresa la care se trimit documentele: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 București.

Contact: catalin.rogojinaru@icr.ro

Stop-Cadru. Bucureștiul invizibil. Eveniment cultural cu, despre și pentru copii și tineri

În cadrul candidaturii Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii, ArCub Gabroveni găzduiește în perioada 7 – 14 Septembrie un eveniment cultural cu, despre și pentru copii și adolescenți, „Stop-Cadru. Bucureștiul invizibil”.

Timp de o săptămână Hanul Gabroveni se va deschide publicului tânăr cu o serie de activități – workshop-uri, ateliere de creație, laboratoare de cercetare artistică, performance-uri, concerte, expoziții și proiecții de filme. Toate create de copii sau tineri bucureșteni, dedicate copiilor și tinerilor pasionați de artă (de orice fel). Fie că vorbim despre teatru, film, fotografie, muzică sau literatură, STOP CADRU acoperă o largă paletă de interes în domeniul artelor și îi invită pe bucureșteni să experimenteze noi tipuri de expresie artistică, sau să reinterpreteze moduri de expresie tradiționale.

Publicul este așteptat într-un adevărat roller-coaster de imagini, senzații, experiențe artistice unice. Artiști profesioniști se alătură copiilor și tinerilor îndrăgostiți de pictură, film, teatru, muzică, literatură, fotografie și creează cot la cot un set de evenimente pe cât de imaginative, pe atât de incitante.

Printre organizatorii evenimentului, alături de ArCub și echipa București 2021 se află Asociația T.E.T.A (organizatorii Festivalului Ideo Ideis), adolescenții din clubul de fotografie CNSS – ShootHigh – liceeni ai Colegiului Sfântul Sava din București și studenții UNATC secția Actorie, anul II.


 

Pianista Angela Drăghicescu și violistul Jacob Adams, la Filarmonica Cehă

Luni, 26 septembrie 2016, orele 19:00, la Sukova Hall, Rudolfinum, va avea loc concertul extraordinar al pianistei române Angela Drăghicescu și violistului american Jacob Adams (foto 2).

Debutul celor doi muzicieni pe scena Filarmonicii Cehe continuă seria concertelor de la Carnegie Hall, ca parte a Trio 248, și este susținut de Institutul Cultural Român de la Praga, Ambasada României în Republica Cehă și Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Cehă. Concertul va reuni compozitori cehi, români și americani în interpretarea de excepție a celor doi virtuozi.

Marți, 27 septembrie 2016, orele 16:00, la Centrul Cultural American din cadrul Ambasadei S.U.A., se va derula un program artistic interactiv, axat pe aspecte inedite ale studiului practic și teoretic al violei, prezentat de Jacob Adams, dar și o expunere a noțiunilor elementare ale instrumentelor cu coarde și tehnicilor instrumentale, de către Angela Drăghicescu.

Architecture Week, Praga: Viziunea românească asupra orașului organic

În perioada 26 septembrie – 9 octombrie 2016 se va desfășura cea de a X-a ediție a Festivalului Internațional Architecture Week Prague – o selecție a celor mai importante proiecte de arhitectură contemporană, urbanism, peisagistică, regenerare urbană și dezvoltare.

Institutul Cultural Român de la Praga a participat încă de la prima ediție, din 2009, a Architecture Week Prague unde, anul acesta, va susține proiectul Amenajare loc de îmbăiere pe lacul Tineretului / Bathing space on Tineretului Lake – o machetă realizată de arhitectul Szabolcs Korodi și colaboratorii săi, însoțită de o proiecție multimedia. Provocarea în acest proiect o reprezintă găsirea soluțiilor de arhitectură potrivite pentru o intervenție într-un peisaj aproape neatins, care să respecte regulile mediului înconjurător.

Tema ediției din acest an este Orașul Organic. Sunt invitate să participe peste 30 de țări, prin intermediul ambasadelor și al institutelor culturale. România este reprezentată de o echipă de designeri care schimbă felul tradițional în care este creată arhitectura. Proiectul se potrivește cu conceptul de anul acesta al festivalului oferind viziunea unei vieți contemporane și futuristice a orașului și promovând schimbarea pozitivă a spațiului său public. Korodi Szabolcs este directorul studioului de arhitectură și urbanism Vallum Ltd, absolvent al Universității Tehnice din Cluj-Napoca (România), a beneficiat de bursă de studii la Leuven (Belgia), are studii DLA în cadrul Universității Tehnice din Budapesta (Ungaria) și studii post-universitare în domeniul Conservării Clădirilor Istorice la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (România).

Programul festivalului este format din: expoziția internațională de machete (clădirea Mánes, Masarykovo nábř., 110 00 Praha 1), proiecții de film, expoziții de fotografie, lucrări grafice, prelegeri, conferințe de specialitate și tururi ghidate pentru a descoperi arhitectura capitalei și a altor orașe din Republica Cehă.

În data de 6 octombrie 2016, domnul Korodi Szabolcs va participa la Conferința Internațională de Arhitectură și la gala oficială a festivalului, iar în ziua următoare va fi angrenat într-o serie de prelegeri de arhitectură, susținute de reprezentanții țărilor participante. Evenimentele din cadrul Architecture Week Prague, care au drept scop stimularea și valorificarea curiozității în domeniul arhitecturii, vor oferi arhitectului român oportunitatea de a intra în contact cu o rețea profesionistă internațională de reprezentanți ai industriei de specialitate care construiesc și contribuie împreună la conturarea mediului înconjurător.

Thrillerul „Câini” va fi proiectat în avanpremieră pe 22 septembrie, în prezența actorilor

Thrillerul românesc, „Câini”, de Bogdan Mirică, va avea o proiecție specială, în avanpremieră, la Teatrul de Vară din Herăstrău pe 22 septembrie (20:30), publicul având ocazia să discute despre filmări cu regizorul și cu actorii din rolurile principale, Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu.

De asemenea, va fi prezetă și o parte din echipa filmului. Toți aceștia se vor întâlni cu publicul și vor povesti despre experiența de la filmări, emoțiile de la Cannes, TIFF și Sarajevo, unde lungmetrajul de debut al regizorului Bogdan Mirică a avut proiecții cu casa închisă și a câștigat premii importante. Biletele pentru proiecție pot fi cumpărate în avans de pe www.eventbook.ro.

Din 23 septembrie, „Câini” poate fi văzut pe ecranele din România, distribuit de Transilvania Film (foto 3). Trailer-ul oficial poate fi vizionat la acest link: http://bit.ly/2blVyZS

Proiecții speciale și întâlniri cu realizatorii și actorii filmului vor fi organizate în mai multe orașe din țară, iar programul lor va fi anunțat în curând. La primele vizionări cu public, la TIFF, biletele s-au epuizat cu mult înaintea proiecției, motiv pentru care au fost organizate două spectacole suplimentare, și acestea „sold out”.

„Câini” marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO „Umbre”. Filmul a fost premiat la Festivalul de la Cannes, a câștigat Trofeul Transilvania la TIFF 2016 și două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru „cel mai bun actor” – Gheorghe Visu, și „Mențiunea Specială a Juriului”. În această toamnă, filmul va fi proiectat în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Statele Unite și Italia.

„Scenariul a pornit de la o lume pe care o cunosc foarte bine – lumea în care am copilărit, la bunica la țară. De fapt, nu atât lumea aia m-a interesat, cât emoțiile mele față de ea, emoții pe care le mai am în mine și acum. Ce mi-a rămas în cap a fost caracterul arbitrar, imprevizibil al violenței de acolo – am văzut oameni care săreau să se omoare, fără o miză clară – și asta mi se pare înfricoșător. Cum poți să te aperi de ceva ce nu poți anticipa – nici măcar teoretic?”, a declarat Bogdan Mirică.

Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

În distribuție, alături de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu, apar Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Andrei Ciopec.

Bogdan Mirică, recunoscut pentru serialul „Umbre” (HBO), semnează regia și scenariul. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul a fost realizat de Roxana Szel, de sunet s-au ocupat Sam Cohen, Sebastian Zsemlye și Hervé Buirette, scenografia îi aparține Augustinei Stanciu, iar costumele – Elenei Stoyanova. Muzica a fost compusă de Codrin Lazăr și Sorin Romanescu.