Al cincisprezecelea roman*) al popularului scriitor francez Marc Levy a apărut la sfârșitul lunii aprilie a anului trecut, la editura pariziană Robert Laffont. Spre sfârșitul lui 2014, Editura Trei lansează și traducerea în limba română, cu aceeași copertă care ne trimite în anii 50-60. O admirabilă și demnă de salutat coordonare cu ce se întâmplă pe continent. „Un alt fel de fericire” e un roman diferit de ce a scris Marc Levy până acum și, totuși, până la urmă e imposibil să nu-i remarci măcar atmosfera identică.
Acțiunea se petrece la începutul acestui deceniu, în Statele Unite. O oarecare Agatha Greenberg evadează dintr-o închisoare de pe coasta de Est, unde rezistase treizeci de ani dintr-o condamnare uriașă, cu toate că nu mai avea mulți ani până să fie eliberată. Judecătorul care o condamnase la o pedeapsă atât de cruntă trimite pe urmele ei un șerif ieșit la pensie pe care îl reactivează pentru câteva zile, cât speră să dureze acțiunea de capturare a fugarei. Nu anunță poliția federală, ceea ce duce gândul, de la început, la o implicare personală. Într-o benzinărie Agatha îi cere unei tinere de treizeci de ani, Milly, s-o ducă cu automobilul ei, un Oldsmobil din anii 50, de-a lungul Statelor Unite, pe drumuri lăturalnice. Tânăra acceptă să fie un fel de ostatică. Aflăm că Agatha ispăsește pe nedrept condamnarea, pentru că s-a dat drept sora ei, iar adevărul, știut de foarte puține persoane, s-ar afla scris într-un carnet care nu se știe unde se află. Agatha e în căutarea unor personaje de – o vârstă cu ea cu care, cu trei decenii în urmă, formase un grup de luptă împotriva politicii militariste a statului, unul dintre personajele care se ascund putând fi deținătorul carnetului. Periplul de câteva zile prin America în căutarea acelor personaje este prilejul rememorării unei epoci tulburi din istoria recentă a Americii, când studenți și tineri de toate condițiile sociale și toate rasele luptau împotriva implicării în Vietnam și Cambodgia și pentru emanciparea rasială, erau reprimați cu brutalitate de poliție, unii împușcați, foarte mulți arestați și condamnați, în paralel tinerii aruncând în aer sedii ale poliției și continuându-și lupta. Odată cu Agatha, uluită de transformările pe care le constată în societate în perioada cât a stat închisă, cititorul află cât s-a schimbat America. Doar oamenii, de oricare parte a baricadei s-ar afla, au rămași aceiași, cu temerile și tarele lor. Mai aflăm că tânăra Milly e nepoata evadatei, care acceptase să-și asume vinovăția sorei ei pentru ca aceasta să nu nască în închisoare, pecetluind destinul copilului. Mai aflăm că șeriful care o caută a făcut și el, pe vremuri, parte din grupul de protestatari, și că judecătorul chiar avea un motiv personal s-o țină pe Agatha în închisoare. De la un punct încolo, acțiunea care se precipită devine melodramă. Sfârșește, ca mai toate romanele lui Marc Levy, cu un happy end. Și, firește, cu întrebările, excelent sublininate de editori: Până under suntem dispuși să mergem în căutarea fericirii? La ce nu trebuie să renunțăm niciodată?
Din păcate, nu putem să nu semnalăm calitatea execrabilă a traducerii. Oricât ar dori o editură să tipărească mai repede o carte, e indamisibil ca transpunerea în românește să fie atât de deficitară. Vom da numai două exemple mărunte, care abundă: x „s-a pus la volan și a plecat”; y „a cumpărat un pulover pe verde” (altădată „pe roșu”). O vină o are și redactorul cărții…
*) Marc Levy – Un alt fel de fericire. Editura Trei. Traducere din franceză de Aliza Peltier.