Mircea Petean
La drum!
Editura Limes
Ciudată carte, amestec de note de călătorie, mici eseuri, poeme în proză. Cu amintiri, literare cu deosebire, și remarcabile portrete. Călătoriile se înșiruie în țară și în afara ei: în Oaș, de la Cluj la Slobozia via Piatra Neamț, în Danemarca, pe Vasăr, în Maramureș, Vietnam, Dej, Gorj, Liguria, Slovacia, Barcelona, Genova, Ciociaria, multe alte locuri. Nu lipsesc, evident, Bucureștii, unde e „nebunie, circ, scandal”. Drumurile lui Mircea Petean stau sub semnul lui Milarepa: „Să fii neobosit în iubirea de călătorie e bucurie.”
Mai mult decât o carte de călătorie, deși este și asta, „La drum!” e un portret al autorului însuși, „un solitar sociabil” cum se descrie, care iubește singurătatea, dar și ieșirile la iarbă verde și sărbătorile citadine, cu prieteni nenumărați pe care-i tolerează, iubește și descrie, gata să se adapteze cu ușurință oricăror obiceiuri, din oricare parte a lumii, care a citit mult și continuă să citească și în călătorii și pentru care, ca atare, orice peisaj, așezare, cascadă, val înspumat și în general aproape orice vede e urmat de amintiri livrești, sau e filtrat prin asemenea amintiri. În același timp, departe de a fi aride, aproape toate notările sunt străbătute de fior poetic, pentru că, așa cum spunea la Râmnicu Vâlcea, când a primit un premiu, în urmă cu câțiva ani, „Nu știu ce e poezia, dar știu că poeții sunt sare din lacrima umanității.”
„La drum!” e o carte în care sunt menționate amănuntele de ordin existențial ale fiecărei călătorii. Cititorul e convins că din multe s-au născut mai târziu texte literare. Așa cum, uneori, texte literare s-au născut chiar în timpul călătoriilor, în pauze de răsuflare, câte un haiku îndeosebi.
Călătoriile, dar și cartea sunt nu doar fermecătoare, ci și cu rost, instructive.
Cum altfel ar fi putut arăta notele de călătorie ale unui poet? Care, pe deasupra, cum insistă el însuși, se comportă ca un sentimentalopitecus?