Considerat de autoritatile europene drept cel mai nesigur browser de pe piata (a se vedea avertizarea facuta de guvernul Germaniei cu privire la utilizarea sa), Internet Explorer se dovedeste inca a fi cel mai utilizat browser ce ruleaza pe sistemul de operare Windows, conform raportului realizat de Net Applications si citat de Mediafax Business.
Conform analizei, Internet Explorer are o cota de utilizare pe sistemele Windows de 27,9% și o cotă de piață de 25,6% pentru toate sistemele de operare.
Cota este calculată pe baza datelor de utilizare colectate de Net Applications din întreaga lume.
În august 2009, IE 8 a blocat, cu filtrul SmartScreen Filter, peste 80 milioane de amenințări malware. În prezent, IE 8 a blocat peste 350 de milioane de amenințări malware, filtrul blocând aceste amenințări de peste două milioane de ori pe zi.
La mijlocul lunii ianuarie, Oficiul Federal pentru Securitatea Informatiei din Germania a considerat ca IE 8 este responsabil pentru atacurile din ultima vreme asupra serviciilor Google, avertizand populatia sa nu mai navigheze pe internet cu aceasta aplicatie.
De asemenea, in decembrie 2009, pentru a scapa de o ancheta antitrust a Comisiei Europene, gigantul software a convenit sa permita cumparatorilor de programe de operare sa aleaga intre 12 browsere de internet, pentru a opri monopolul asupra browserului IE.