Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de modificare a Ordonanței de Urgență 41/2012 privind organizarea referendumului, fiind menținută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare, votul fiind dat în absența PDL.

În favoarea modificării Ordonanței au votat 157 voturi “pentru”, 6 abțineri și nici un vot împotrivă.

Reprezentanții PDL au părăsit ședința în semn de protest pentru divergențele la modificarea Ordonanței 41.

Proiectul prevede în textul de modificarea a Ordonanței un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7.00 la ora 23.00.

La dezbateri, reprezentanții PDL Mircea Toader și Daniel Buda au susținut că respingerea în totalitate a Ordonanței de urgență este singura modalitate de a răspunde cerințelor Curții Constituționale și a raportului de țară pe justiție. “Era mai simplu retragerea Ordonanței, ați păstrat de rușine sau de frică prevederea ca validarea referendumului să se facă cu jumătate plus unu din cetățenii înscriși în liste”, a spus Toader.

Ei au criticat prevederea introdusă în ordonanță referitoare la intervalul de desfășurare a referendumului de la 7,00 la 23,00.

“Atunci când se întunecă nu mai vine nimeni la vot. Veți vedea că participarea la vot după ora 20,00 – 21,00 este nesemnificativă”, a spus Toader. “Teama noastră este că în puterea nopții se va putea fura mai bine”, a spus și Daniel Buda.

Deputatul PNL Mihai Voicu a spus că modficarea Ordonanței este o punere în acord a legislației refrendumului cu decizia Curții Constituționale.

El a explicat că CCR a decis că referendumul trebuie validat dacă se prezintă 50 la sută plus unu din cetățenii înscriși în liste și crearea unui cadru necesar pentru ca cetățenii să se prezinte la vot și amândouă cerințele au fost îndeplinite prin modficarea Ordonanței 41.

Camera Deputaților este for decizional cu acest proiect, care a fost adoptat de Senat anterior, în cursul zilei de miercuri.