Plenul Camerei Deputatilor va dezbate astazi cererea de perchezitie a caselor lui Adrian Nastase, iar decizia privind modul deschis sau secret de vot va apartine deputatilor. Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, a explicat ieri procedura de dezbatere in plen, care include prezentarea solicitarii de perchezitie, a punctului de vedere al Comisiei juridice si al grupului parlamentar PSD. “Procedura de vot va fi stabilita de plen, dar in cadrul dezbaterilor din Biroul Permanent s-a subliniat ca practica, pana acum, a fost ca, in astfel de situatii, votul sa fie secret”, a spus Nastase. El a precizat ca si in noul Statut al parlamentarilor, la articolul 24, se prevede votul secret pentru astfel de situatii, la fel cum se prevede si in Regulamentul Camerei Deputatilor. “Aceasta chestiune, in concret, se va discuta, eventual, prin consultari la nivelul liderilor de grupuri parlamentare si se va transa in plen”, a spus Nastase. PNL si PD au anuntat ca vor cere vot deschis, in vreme ce PSD spune ca votul trebuie sa fie unul secret. Comisia juridica si grupul parlamentar PSD s-au pronuntat impotriva perchezitiilor la casele sefului deputatilor, prin vot secret. Mediafax
Politică
Camera discuta astazi despre perchezitionarea lui Nastase
Plenul Camerei Deputatilor va dezbate astazi cererea de perchezitie a caselor lui Adrian Nastase, iar decizia privind modul deschis sau secret de vot va apartine deputatilor. Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, a explicat ieri procedura de dezbatere in plen, care include prezentarea solicitarii de perchezitie, a punctului de vedere al Comisiei juridice si al grupului parlamentar PSD