Când se va trezi cel adormit
Ceea ce acordă o poziție unică seriei inaugurate de Jacobs în canonul benzii desenate europene este relația pe care o întreține, pe de o parte, cu tradiția imaginarului occidental și, pe de altă parte, modalitatea în care alege să citească și să comenteze un timp al încercărilor, întrebărilor și misterelor.
Blake et Mortimer adună elementele fondatoare ale unei culturi literare și vizuale care se cristalizează de la mijlocul secolului al XIX-lea. Rețeta la care va recurge Jacobs este, în aparență, una de extremă simplitate. Textele sale aduc împreună repertoriul de gesturi și de teme îndatorat unei linii literare ce urcă până la Verne, Wells și Doyle. În paginile seriilor sale se regăsește o sinteză de aventură, science-fiction și căutare a misterului. Știința este unul dintre resorturile care face să se miște această lume, după cum descifrarea misterului universului este ambiția asumată de cei care nu abandonează crezul libertății și al rezistenței. Geografia pe care o conturează Blake et Mortimer nu este mai puțin impresionantă decât cea pe care o desenează Tintin. Continentele sunt străbătute în viteza unui roman foileton, iar adâncurile de mări și vulcanii sunt investigați de infatigabilul cuplu. Misterele contemporane sunt la fel de prezente ca și misterele istoriei, iar Atlantida se află în vecinătatea capcanelor teribile pe care le face să se nască călătoria în timp.
În egală măsură însă, raportarea lui Jacobs la acest ilustru canon al imaginației clasice este marcată de amprenta pe care sensibilitatea postbelică o lasă asupra textului și organizării sale. Să ne imaginăm, printr-un joc al fanteziei critice, pe Verne, Wells și Doyle continuând să trăiască fantasmele secolului al XX-lea de după 1945, să ne imaginăm ficțiunile lor dialogând cu un timp ce cunoaște explozia atomică și confruntarea, implacabilă, dintre ideologii. Blake et Mortimer ilustrează, până la un punct, posibilul timbru al acestei literaturi care ar fi putut fi scrise. Noutatea este dată de înscrierea în spațiul povestirilor pentru oameni mari a neliniștii ce este ecoul fricilor umanității înseși.
Ca și Tintin, Blake et Mortimer este cutia de rezonanță în care se pot identifica frânturile de imagini și de cuvinte ale secolului XX. Debutând în 1946, atunci când optimismul postbelic lasă, treptat, locul presimțirii conflictelor ce vor veni, banda desenată a lui Jacobs investighează un teritoriu ficțional dominat de un „război rece” ce își exportă, în text, propria sa mitologie. Niciodată inocentă ideologic, niciodată ruptă de contextul care o generează, seria lui Jacobs este similară, până la un punct, ciclului cinematografic al lui Bond. Diferă, însă, prin tonalitatea mult mai severă și înclinația către problematizare etică, străină aventurilor agentului 007. De pe un alte versant, Jacobs se întâlnește, în visele și în speranțele sale, cu cei ce populează canonul science-fiction postbelic, de la Bradbury la Asimov. Îi unește preocuparea de a interoga un prezent incert din unghiul unor lumi posibile și din pragul unui viitor care ar putea fi.
Războiul rece aduce în saga lui Jacobs și sfârșitul inocenței – în viziunile lui Blake et Mortimer, confruntarea dintre libertate și tiranie nu este neapărat una tranșată în favoarea primeia, în vreme ce granițele dintre bine și rău se șterg în acest peisaj dominat de suspiciune și comploturi tenebroase. Scriind atunci când un întreg edificiu al Occidentului este sub asaltul mesianismului sovietic, Jacobs pune în pagină această opoziție dintre rezistență și complicitatea cu răul contagios și ubicuu. De aici, poate, ambiguitatea științei pe care Philip Mortimer nu încetează să o revendice pentru umanitate. Invenția tehnologică nu mai este, în anii de după exploziile atomice, acel avanpost al progresului venerat de predecesorii lui Jacobs. În fiecare gest al savantului ce deschide o ușă către necunoscut se află și promisiunea pactului faustic ratat de omenire.
Documentat și vizionar, Jacobs introduce în ficțiunile sale nu doar o galerie memorabilă de savanți ce trădează umanitatea, ci și morala extrasă din experiențele unui război mondial abia încheiat. Cei ce pun la punct mecanismele rafinate de luare în stăpânire a pământului sunt departe de a fi simple expresii ale unei imaginații literare – plămada lor este plămada din care au fost creați savanții naziști ce au hrănit visul stelar al omenirii cu sângele sclavilor moderni. Faliile tectonice ale războiului rece nu fac decât să exacerbeze această pornire mefistofelică a științei. Puterea seduce, iar savantul alege să abandoneze etica decenței în favoarea unei vocații a exterminării. Prin savanții săi, ce manipulează undele cerebrale sau meteorologia, ciclul inițiat de Jacobs rafinează ipoteza verniană din Robur le conquerant. Damnarea intervine atunci când orgoliul omului de geniu abolește judecata morală.
O dată cu trilogia inaugurală, Le secret de l’Espadon, Jacobs găsește, din chiar primul moment, timbrul capodoperei. La un an de la intrarea omenirii în vârsta de fier a bombei atomice, viziunea lui Jacobs împrumută de la Wells dimensiunea apocaliptică și imaginea umanității asaltate de forțe ce par de neoprit. Însă scenariul contrafactual pe care îl avansează Jacobs trimite nu la invazia nemiloșilor marțieni, ci la un „război al lumilor” ce opune tenebrosul „imperiu galben” lumii libere.
Detaliile profeției pe care o scrie Jacobs, cu precizie a desenului și patetism al textului, se nutresc din experiența războiului mondial abia încheiat și din semințele celui care stă să înceapă. Bassam Dadu, tiranul ce dirijează acest asalt coordonat din citadela sa tibetană, este ecoul unei întregi promoții de dictatori ce bântuie veacul al XX-lea. Imperiul său este moștenitorul ambițiilor universale ale Japoniei și Germaniei, dar posedă și vocația exploatării lipsite de scrupule pe care o probează Uniunea Sovietică, dincolo de limes-ul central și est european. Imperiul galben, cel care reușește să împingă armata de rezistență în caverne și în adâncuri de mare, unește pasiunea pentru distrugere cu o artă rafinată a terorii. În rama poveștii lui Jacobs se pot ghici referințele la realitățile pe care național-socialismul le adusese în viața Europei ocupate: de la tentația turpitudinii până la beneficiile colaborării cu o ordine politică ce pare perenă.
Le secret de l’Espadon este confruntarea, pe spații vaste și sunete wagneriene, dintre acest Imperiu al morții și pustiirii și cei care se încăpâțânează să mai spere în viitorul eliberat de frică. Profilul celor trei actori ce domină saga lui Jacobs este pe deplin conturat. În Francis Blake, curajul englez își află ipostaza sa clasică. Retorica rezistenței amintește tonul churchillian al toamnei lui 1940. Nici un compromis nu se poate închipui cu răul ce posedă resurse inepuizabile. Speranța se cere conservată, cu orice preț. Mortimer este Știința aliată cu tenacitatea curajului. Savantul este, în ecuația ficțională a lui Jacobs, nu doar cel ce descifrează tainele lumii materiale, dar și cel care îndrumă pe cei din jurul său pe drumul speranței. Sacrificiul este îndreptat către un viitor ce înlătură povara devastărilor aduse de invazia lui Basam Dadu. Olrik devine întruchiparea șirului de colaboraționiști europeni ce salută în Reichul milenar ocazia de înfăptuire a visului lor egoist și sanguinar. Instrument al terorii și arhitect al fricii, Olrik este construit din aluatul personajelor infernale ce descind din paginile de roman popular de secol XIX. Fantezia sa este pusă în slujba unei ordini care nu cunoaște milă sau solidaritate. Orgoliul lui Olrik este acela de a fi secundul unui tiran ce rescrie istoria lumii, în litere de sânge.
Pe această scenă cosmică a bătăliei ce se întinde pe luni și ani, Jacobs mobilizează resursele geografiei și ale tehnicii. Bomba atomică este cărămida pe care noul Imperiu mondial o așează la temelia dominației sale. Rând pe rând, orașele sunt nivelate și transformate în ruină, iar efigia terifiantă a ciupercii atomice este un decor cotidian.
Fricile occidentale ale începutului de război rece sunt transcrise, grafic, de Jacobs – cum se poate rezista în fața unei forțe care nu cunoaște scrupulul etic și stăpânește secretele tehnologiei dedicate distrugerii? La această interogație, răspunsul lui Jacobs este, schimbând ce-i de schimbat, răspunsul camusian pe care îl oferă solidaritatea suicidară și nobilă a mișcărilor din Europa ocupată de germani. Rezistența se întemeiază pe acest aliaj de solidaritate umană luminoasă și credință în capacitatea omului de a fi mai mult decât o bucată de lut trecător supusă înfricoșării. Alternativa la pactizare și la trădarea ignobilă este fidelitatea față de codul de valori ininteligibil barbariei. Lupta contra ciumei este, în linie camusiană, o luptă purtată pentru salvarea sufletului însuși.
Aventurile contrafactuale ale lui Blake și Mortimer în această lume arsă de energia nucleară sunt pretextul de a reafirma semnificația umanismului ce aduce, împreună, indivizi și națiuni. Știința ajută acest fragment de omenire nedomesticită să creeze antidotul cu care poate stopa contaminarea tiraniei. Peștele-spadă, la care lucrează echipa de savanți a lumii libere, reabilitează misiunea tehnicii de a fi un motor al libertății. Arma care va înfrânge Imperiul galben este arma gândită să pună un capăt războaielor. Ținta lui Blake și Mortimer, ca și a celor care se adună în jurul acestui obiect al salvării, este aceea de a restaura firescul aneantizat de teroarea industrială a Imperiului Galben. Lipsită de patetism, dar înflăcărată în apărarea unui ideal al nobleței și temerității, viziunea lui Jacobs oferă nu doar deliciile tensiunii cinematografice, ci și direcția unei etici menite să acorde umanității puterea de a a se reconstrui.
Fragment din volumul în pregătire la Editura Cartea românească