Gerul năprasnic continuă să perturbe activitatea jucătorilor din economie fie că este vorba de retaileri, transportatori sau companii din domeniul energetic, iar veștile venite de la meteorologi nu aduc nicio îmbunătățire a situației până la finalul acestei săptămâni.
Peste 180 de trenuri au fost anulate ieri, cinci linii erau închise și au fost înregistrate întârzieri de peste o oră în sud și sud-est, din cauza zăpezii, a viscolului și a gheții de pe firele electrice, a anunțat CFR Călători, citată de Mediafax.Potrivit informațiilor disponibile până la închiderea ediției, 51 de drumuri naționale erau închise, iar pe alte 14 sectoare de drum se circula cu dificultate din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Autostrada A1 București – Pitești a fost închisă ieri de la ora 12.00, traficul fiind oprit și pe autostrada A2 București – Fetești, Centura Capitalei.
“Am avut camioane care nu au putut ajunge la anumite magazine din zona de sud a țării. Am avut de asemenea probleme la marfa venită de la import. Situația încă nu a intrat în normal”, spune Alexandru Vlad, directorul executiv al rețelei de 19 magazine Selgros.