Cancanul si conserva

Mai deunazi eram cu cineva la braseria Hilton si barfeam. La masa de-alaturi era regizorul Raoul Ruiz (adica Filmul), iar undeva in spate “printul” Paul Lambrino, “printesa” Lia si presedintele Academiei, Eugen Simion (adica Teatrul). Iar noi vorbeam despre Teatru. Ii povesteam persoanei cu care eram cum fusesem invitat (a cata oara!) la teatru si cum (a cata oara!) refuzasem. Politicos, dar ferm. “Contati si pe faptul ca nu sunt mare amator de teatru”, am incheiat eu seria de Nu-uri cu care parasem seria de invitatii… La celalalt capat al firului – uluire sceptica: “Dar v-am vazut de multe ori la teatru?!” Cum sa-i explic persoanei ca nu veneam pentru teatru, ci pentru diversi prieteni, care au fatalul hobby de a fi regizori de teatru…?
Cineva ar putea sa-mi arate obrazul. Carevasazica a.l.s.-ul merge la Avignonuri, la Edinburghuri, la Taormine, dupa care mai are si tupeul sa strambe din nas… Pai, lasa, domnule, oamenii care Chiar Iubesc Teatrul, patimasii, disperatii, entuziastii sa se duca acolo, iar matale stai acasa daca nu-ti place! La noi – cred ca nu gresesc -, proportia intre cei care merg la teatru si cei care merg la film este cam de 5 la 1. Deci amatori sunt, slava Domnului. Salile de teatru sunt pline, salile de cinema sunt goale. La teatru lumea traieste, la cinema simuleaza. Teatrul e viu, e-n direct, e “viata”, filmul – facatura, preambalaj, hrana rece… etc., etc. Poti spune, dupa toate astea, ca preferi filmul…?
Poti. Eu pot. Pentru ca mie-mi place filmul din motivele pentru care altora nu le place, si nu-mi place teatrul din motivele pentru care altora le place. Am spus de-atatea ori ce nu-mi place in teatru ca mi-e jena sa ma repet. Nu-mi place pentru ca: n-are gros-plan, n-are travelling, n-are montaj, n-are alb-negru, n-are Dolby si n-are cinemascop. La noi insa, nu stiu de ce, criticul de film se presupune c-ar trebui sa se priceapa si la teatru. (Iar daca nu se pricepe, macar sa-l iubeasca!) Probabil ca treaba asta vine din nefasta mostenire trecuta, prezenta si viitoare a Academiei/Universitatii/ Facultatii de Teatru si Film, in care ele se fac la un loc, sub acelasi acoperis. Dar asa cum exista – sau ar trebui sa existe – actori de film diferiti fata de cei de teatru, nu cred ca un critic de teatru ar trebui sa scrie despre film, si nici invers; sunt specializari divergente.
Cum am vazut o “traducere” de film la televiziune – “cancan” a “conserve” (“can” a conserva, deci reduplicarea cuvantului devenise, ca in unele limbi africane, plural): daca teatrul e cancanul, iar filmul – conserva, dati-mi voie sa prefer – in continuare – conserva. Macar nu risca sa-si rupa picioarele “pe viu”, in direct si-n fata ochilor tuturor…

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar