În incursiunea noastră printre avatarurile
culturii din societatea de consum, să zăbovim câteva clipe asupra
manifestărilor mai mult sau mai puțin spirituale desemnate prin
sintagma cultură urbană.
Cultura urbană nu este, evident, o invenție
recentă, orașele dezvoltându-și dintotdeauna valori și obiceiuri
proprii, diferite de cele rurale, numite în mod tradițional
cultură populară (astăzi, devenită adesea cultură
folclorică
, pentru a nu fi confundată cu popcultura: “[Până în
1989] exista convingerea că folclorul urban este o prelungire a
celui rural, că orașul nu-și avea propria sa cultură folclorică, cu
teme și forme de expresie specifice”, R.lit. 1 VI 05; vom găsi,
însă, în continuare în presa zilelor noastre cultura
populară
cu sensul ei originar: “La capitolul cultură populară
nu o să ne bată nimeni, niciodată. Nu este în lume un folclor mai
bogat decât cel al românilor…”, Adev. 21 XI 09).
Cultura urbană despre care se vorbește
atât de mult în jurul nostru (primăriile se întrec în a sponsoriza,
organiza sau măcar aproba festivaluri de cultură urbană, ong-uri și
asociații istețe atrag în același scop fonduri din surse interne
și, chiar, internaționale, cercetători cu simțul oportunității se
specializează în studiul fenomenului – dacă se continuă tendința,
cultura urbană va depăși, în scurt timp, încălzirea globală în
lista de priorități de pe agenda public impusă) ne-a venit, nici nu
se putea altfel, din engleza americană (urban culture), în
care indică, eufemistic, aportul populației de culoare din
ghetourile marilor orașe la mozaicul de manifestări ale
creativității din și pentru timpul liber (adeseori echivalent cu
timpul, pur și simplu) irosit în deșertul de gunoaie și beton al
metropolei.
Francezii, cu subtilitatea și spiritul de
adaptare care-i caracterizează, au preluat termenul pe la începutul
anilor ’80, când au fost invadați de muzica hip-hop, dar au ținut
să opereze o fină distincție, vorbind despre cultures
urbaines
, la plural, și înglobând conceptul, spre sfârșitul
secolului, în politica oficială de promovare a valorilor citadine
pentru începutul mileniului al treilea. Cu câtă eficiență, s-a
văzut, de mai multe ori, în ultimii ani, când tinerii din
banlieus au incendiat, furioși, tot ce era simbol al
societății “civilizate”.
Cultura urbană este, în ultimă analiză, un
amalgam de “artă” sonoră (hip-hop, rap, slam, “turneu de poezie”)
sau vizuală (graffiti), dans (brake, electro) și sporturi
neconvenționale sau extreme (skateboard, role, BMX, parkour).
Manifestări tribale postmoderne cărora, sub presiunea falsei pudori
politic corecte și a uriașelor interese economice (se vinde și se
cumpără impresionant sub eticheta “urbanului”) li s-a spus
“cultură”. Câtă simțire și acumulare intelectuală se ascunde în
rime șchioape de genul “Sunt preocupat de vin și grătare/ Sunt încă
în stare de funcționare/ Orice zi s-o facem sărbătoare/ Cu pahare
sparte, nu confetti și inimioare” (scandări cuminți față de restul
Prafului parazitar din care au fost culese) nu cred să poată
explica nimeni. Și totuși sunt socotite “creație urbană”…
Decembrie 1989 a pus capăt, printre altele,
“minirevoluției culturale” (de fapt: anticulturală) inițiate de
partidul comunist în 1971, care promova sub faldurile Festivalului
Național Cântarea României rime de genul: “Stă cu fruntea în
văpaie/ Ceaușescu Nicolae”. După 1990, vântul libertății ideologice
a adus cu el în spațiul public gângăveala golănească din spatele
blocurilor: “Fă-te muci și bagă bine în cap/ Mesajul meu neortodox
livrat în ritm de rap”. (Cap și rap se scriu la fel, dar se citesc
diferit, iar construcția corectă este “a băga LA cap”. Dar cine se
mai împiedică de asemenea amănunte când e făcut, conform noului
îndemn cultural, muci?) Ne-am aliniat “trendului” și avem chiar un
nou festival, si jeune et international déjà: “Parcul
Tineretului din Capitală – noul skate-park considerat cel mai dotat
din Sud-Estul Europei – găzduiește, de joi până sâmbătă, prima
ediție a festivalului internațional de cultură urbană «Street
Heroes»” (Libertatea 12 VIII 10), care “aduce în atenția publicului
cinci competiții multidisciplinare: skateboarding, bmx, street
dance, street art și graffiti” prin intermediul a “100 de artiști
componenți ai 48 de echipe multidisciplinare” care “se vor întrece
în disciplinele aliniate artei și culturii urbane”.
Bănuim că street dance, street art și graffiti
intră la artă, iar skateboarding și bmx la cultură…
Festivalul a murit, trăiască festivalul!

Exemplificări și datări pentru sensurile și
cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR
(Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura
Logos.


ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952,
București). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universității
București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78),
corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83),
redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas
(1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992).
Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia,
lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis
Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făråmiță
Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă.
Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.