Adjectivul subteran este unul dintre exemplele grăitoare pentru ceea ce lingviștii români au numit “etimologie multiplă”: cuvinte care nu pot fi explicate numai prin franceză, de pildă, sau numai prin latină, proveniența lor fiind dublă sau triplă.
Dacă ar fi fost un împrumut din franceză, am fi avut în română *suteren sau *subteren (să menționăm, pentru cititorii nefilologi, că asteriscul, *, pus înaintea unui cuvânt indică o formă neatestată, construită, presupusă); dacă ar fi fost un latinism, ar fi avut forma *subteraneu.
Subteran trebuie explicat însă și prin franceză, și prin latină: din franceză am luat sensurile, iar după latină am adaptat forma. Subteran este un calc (un cuvânt format după modelul unor cuvinte străine, ale căror elemente componente sunt traduse), la fel ca fr. souterrain, format după modelul latinescului subterraneus.
Sensurile cu care apare subteran în dicționarele curente sunt cele mai vechi, de sorginte franceză: sensul propriu, “care se află/ se face sub pământ”, și cel figurat, “ascuns, clandestin”, eventual “ilegal”. În ultimele două decenii, peste aceste două sensuri, să le spunem “clasice”, s-au adăugat sensuri ale englezescului underground.
Astfel, putem întâlni în presa ultimilor ani utilizări ale lui subteran cu referire la rezistența din timpul celui de-al doilea război mondial: “Uniunea Militară Evreiască și Organizația de Luptă Evreiască, alături de partizani din rezistența subterană poloneză, au opus o rezistență acerbă.” (Ev.z. 19 IV 08). Prin extindere, subteran se aplică însă oricărei rezistențe discrete: la comunism (“Cei mai înțelepți însă au înțeles tactica sa [a părintelui Arsenie Boca] și au format în jurul lui un curent de rezistență subterană.”, J.naț. 5 IV 04) sau, în zilele noastre, la tirania media (“[S]unt fericită datorită oamenilor cu care intru în contact, care alcătuiesc un fel de rezistență subterană la vulgaritatea și agresivitatea modelului propus de televiziune și de mode.”, hotnews.ro 12 VI 10).
Subteran a ajuns să fie considerat tot ceea ce nu este oficial (“Analizând pe scurt literatura deceniilor șapte și opt, Mircea Cărtărescu face, în Postmodernismul românesc distincția între literatura oficială și cea subterană, aceasta din urmă puțin cunoscută până în preajma anilor ’80. Curentul subteran este «continuatorul legitim al literaturii române în procesul firesc al evoluției formelor literare».”, Obs.cult. 21 XII 04), mai ales dacă implică și o doză de subversivitate (“Scriitorilor interziși [în Cehoslovacia, înainte de 1990] le-a rămas singura posibilitate de a publica – samizdatul. […] În felul acesta au funcționat numeroase edituri subterane care au reușit să publice sute de titluri de valoare atât din literatura cehă, cât și din cea universală, în traducere. […] S-au înființat și o serie de periodice subterane, orientate spre cele mai diverse domenii – critică literară, filosofie, teologie, muzică, teatru, cultură, politică.”, Aldine 22 VIII 10).
Cultura subterană este, pe de o parte, cultura neoficială, care nu respectă preceptele ideologice impuse de autoritate (“Ca mulți alți exilați [Culianu] e mereu curios să afle ce se întâmpla pe plan cultural în Romania socialistă, în «post-istoria» țării ocupate la început de trupele sovietice, mai apoi auto-ocupată ideologic prin dictatura național-comunistă a lui N. Ceaușescu, dar cu o cultură subterană vie, care din când în când mai ieșea și la suprafață.”, Obs.cult. 6 VII 04). Pe de altă parte, cultura subterană se opune culturii de masă, comercialului (“Alternativă a curentelor la modă, cultura «underground» a apărut ca formă de protest față de stilul oficial, comercial. Cu trimitere directă la cultura «subterană», «neoficială», «ilegală», «underground»-ul și-a găsit repede adepți între hip-hop-erii «supărați» pe viață.”, Orădeanul 13 XII 04).
Există și o artă subterană (cf. engl. underground art), neconvențională, insolentă, opusă canoanelor din mainstream (“Graffiti este văzută ca o formă de artă subterană. Este o formă de rebeliune față de ipocrizie, dar și un mod de înfrumusețare a unei clădiri dezafectate, să zicem.”, Argeșeanul 29 XII 08).
Un domeniu în care, din rațiuni evidente, subteran nu putea fi folosit înainte de 1990 este cel economic, unde, ca și underground, este sinonim cu “semi-legal” sau “ilegal”. Imediat după Revoluție a apărut economia subterană (“Serviciul Român de Informații preciza în 1996 că 40% din produsul intern brut este dat de economia subterană.”, Capital 20 XI 97 p. 1). Avem afaceri subterane (“Decodoarele tv, o afacere subterană de succes”, Șansa buzoiană 12 IX 06) și un comerț subteran (“Imediat după 1989, cu aceste pasaje, prin excelență locuri cu vad comercial mare, s-a întâmplat la fel ca și cu gurile de metrou: s-au umplut de tarabe, devenind un soi de centre de comerț subteran, la propriu și la figurat.” Z.fin. 18 VIII 03). Să nu ne indignăm, nu este un fenomen exclusiv românesc: “Economia subterană a crescut alarmant, în țările dezvoltate, în ultimii doi ani, odată cu resimțirea crizei, conform calculelor făcute de economiștii internaționali.” (ziare.com 31 VIII 10). Economia subterană ne așază în rând cu lumea!
Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făråmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.