Fără a părea să fi epuizat tema existenței aproape perfecte bulversate la un moment dat, îndeobște în apropierea vârstei de mijloc, de apariția, din faldurile întunecoase ale trecutului, a vreunui secret misterios, literatura contemporană continuă să furnizeze cu asiduitate astfel de drame individuale și de familie – și cu aceeași asiduitate cititorul pare să le devoreze.

Inepuizabilă resursă de valorificat prozastic, după firea și stilul autorului, psihicul uman, zguduit de câte un șoc emoțional ce lasă urme definitive ori pus în fața unor situații-limită, hărtănit de traume succesive parțial vindecate și de recidivele lor neașteptate, e cutia neagră care arată ce a dus la deteriorarea treptată a conștiinței și la dezintegrarea individualității.
O impecabilă, în precizia ei, disecție a unei conștiințe împăcate cu sine conține și romanul lui Alonso Cueto, Ora albastră*, o poveste despre bulversarea interioară pe care o poate produce descoperirea unui secret murdar ce a marcat, la un moment dat, destinul unei întregi familii.

La moartea mamei lui, Adrian Ormache, avocat cu o carieră de invidiat (cum sunt și vila și familia sa), descoperă un secret care-i reordonează întreaga existență. Sosit din New Jersey, unde și-a făcut o cu totul altă viață, fratele lui Adrian îi dezvăluie acestuia secretul ce i-a legat pe părinții lor toată viața, chiar și după un divorț urmat de refuzul mamei de a mai vorbi vreodată despre fostul soț.

Fost militar de carieră (este vorba despre războiul civil peruan din anii 1980-90 și de lupta împotriva grupării teroriste Sendero Luminoso), tatăl său i-a insuflat lui Adrian mai degrabă un fel de venerație temătoare, decât dragoste, iar rugămintea sa de pe patul morții, de a găsi o anumită fată din Huanta, Ayacucho rămâne ca o veșnică întrebare chinuitoare în mintea sa, ignorată până în momentul în care cursul neașteptat al evenimentelor îi schimbă definitiv prioritățile.
Mergând pe firul amintirilor și întâlnindu-se cu doi foști camarazi de arme ai tatălui său, Guayo și Chacho, dar și găsind printre teancurile de hârtii rămase de la mama sa o scrisoare edificatoare, Adrian descoperă cu stupoare că figura emblematică, de erou exemplar, a tatălui său nu era decât masca pe care o purta un torționar odios, autor al mai multor violuri și crime abjecte. Mai mult, șantajată cu o expunere publică a faptelor mizerabile, mama lui Adrian s-a văzut nevoită să achite sume consistente de bani pentru a-și proteja familia de scandalul public.

Criza morală e declanșată de culpa asumată genetic, iar haosul și degringolada sufletească contaminează întregul univers pașnic și ferit de emoții distructive majore de până atunci al lui Adrian, care devine prizonierul propriei vieți scăpate de sub control. Sfâșiat de dilema morală ce opune figurii autorității paterne spectrul bântuitor al unui asasin cu sânge rece, care obinuia să le violeze pe prizonierele indience promițându-le eliberarea, pentru ca apoi să le împuște, Adrian pornește în căutarea lui Miriam, indianca de care tatăl său se îndrăgostise și care reușise să fugă, pierzându-se în apele albastre ale nopții. Întâlnirea cu aceasta, la capătul unor aventuri care-l conduc într-o călătorie odiseică, pe parcursul căreia descoperă mai multe adevăruri personale decât în toată existența sa tihnită de până atunci, va aduce cu sine mai multe surprize, schimbând pentru totdeauna coordonatele vieții lui Adrian.

În romanul lui Cueto răzbat ecourile întregii literaturi sud-americane, cu obsesiile acesteia legate de importanța legăturilor de sânge și a moștenirii ereditare a trecutului, cu toate ungherele sale întunecate și bine păzite. Personajul său, deși ancorat în contemporaneitate, pare smuls dintre eroii frământați din saga marquesiană sau din romanele halucinanate ale lui José Donoso. Un ritm alert, dublat de procesul introspectiv fascinant pe care și-l aplică protagonistul în căutarea sa sunt atuurile cărții lui Cueto, apreciat de proaspăt nobelizatul Mario Vargas Llosa drept autorul unui “roman magnific”.

*) Alonso Cueto, Ora albastră, Editura Humanitas Fiction, traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru-Mehedinți, 2010, 242 p.


ANDREEA RĂSUCEANU, scriitor și critic literar. Doctor în filologie cu lucrarea Mahalaua Mântulesei – drumul către modernitate, susținută în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii, Universitatea București; autoare a cărții Cele două Mântulese (Editura Vremea, 2009). A publicat cronică literară și studii de specialitate în reviste precum: Observator cultural, România literară, Viața Românească, Timpul, Idei în dialog, Familia, Convorbiri literare etc.

Subiecte #vârsta de mijloc