Discuțiile tensionate privind “războiul valutelor” au deschis calea pentru un compromis dificil, însă ceea ce a fost până acum doar un duel al declarațiilor ar putea escalada într-o adevărată luptă a marilor puteri economice, se arată într-o analiză a agenției de presă Thomson Reuters.

Acordul stabilit la sfârșitul săptămânii trecute în Coreea de Sud de miniștrii finanțelor din statele G20 nu a reușit decât să facă câteva referiri și recomandări generice privind pozițiile radical diferite ale principalilor protagoniști, Statele Unite și China.

Summiturile internaționale reușesc doar rareori să ajungă la concluzii care, cu timpul, se transformă în măsuri reale, notează Reuters.

Astfel, paticipanții la summitul de la Gyeongju și întreaga lume au văzut două țări cu poziții aflate la o distanță uriașă una de alta cu privire la cine este responsabil pentru dezechilibrele globale care generează volatilitate pe piețele valutare și amenință să arunce economia mondială într-o criză a protecționismului.

“Privind valutele, aș fi vrut să văd progrese ceva mai substanțiale. S-a realizat progres bun în materie de direcție. China și alte câteva țări s-au opus puternic. Cred că există ceva temeri legate de fragilitatea revenirii economice”, a declarat ministrul canadian al finanțelor Jim Flaherty.

Washingtonul a continuat să susțină că țările cu surplusuri mari, comerciale și de cont curent, în particular China, trebuie să permită aprecierea monedelor naționale.

Economiile emergente bazate pe exporturi au contraatacat criticând țările bogate pentru decizia de a inunda piețele cu bani proaspăt tipăriți, determinând aprecierea monedelor în raport cu dolarul.

Astfel, în urma discuțiilor în contradictoriu, comunicatul de la finele summitului liderilor financiari G20 cere sisteme valutare care să fie orientate mai mult către curs determinat de piață, evitarea devalorizărilor competitive ale monedelor și căutarea de măsuri pentru reducerea dezechilibrelor de cont curent.

Grupul celor mai puternice economii nu vorbește însă despre vreo măsură concretă.

“Deznodământul summitului G20 arată desigur progres în sensul echilbrării globale, dar în același timp nu semnalează un acord privind rolul jucat de monede în acest proces”, a afirmat Thomas Stolper, chief currency strategist la Goldman Sachs Londra.

Chris Turner, de la ING Commercial Banking din Londra, notează că finalul discuțiilor G20 depășește așteptările piețelor, însă mai ales prin transferul a 6 procente din drepturile de vot din cadrul FMI către economiile emergente.

El avertizează însă că Gyeongju nu marchează un punct de cotitură care să anunțe apropierea unei noi ere în cooperarea globală.

Dolarul a continuat să se deprecieze și după summitul G20

Dolarul s-a depreciat luni față de euro și alte valute de referință, concluziile summit-ului miniștrilor de finanțe din statele G20 determinând investitorii să continue să vândă moneda americană și să cumpere acțiuni și mărfuri. “Se pare că piața a luat concluziile G20 drept o undă verde pentru continuarea trendurilor din ultimele săptămâni, care au înclinat către deprecierea dolarului”, notează un analist din Hong Kong al Royal Bank of Canada. Astfel, dolarul a căzut din nou la maximul ultimilor 15 ani față de yen, cursul coborând la 80,65 yeni/dolar. Dealerii sunt convinși că Banca Japoniei nu va interveni pe piață pentru deprecierea monedei naționale în aceste zile, la scurt timp după un summit G20 care a criticat devalorizările competitive ale valutelor. Euro a crescut cu 0,8%, la 1,4058 dolari/euro, și înregistrează o creștere cu 9,6% față de luna septembrie.