Se uită unii la Grecia ca pisica la televizor și cred că pricep totul.

Cică, noi stam bine, nu ca grecii. Dar cum stau grecii? În cap?

Când eram copii nu știu cine ne băgase în bibilică: australienii merg cu capu-n jos; de vreme ce noi mergem drept, ei nu au cum decât să atârne. Doamne, ce anormali!

Acum la fel: Doamne ce tembeli și grecii ăștia! Cum și-au dus ei țara la dezastru!

Nu mai e mult și Grecia va ajunge din substantiv propriu, verb.

“Acum îți grecizez leafa și vârsta de pensionare de-o să te duci la slujbă și-n sicriu!”

Noroc că poporul român e optimist: nu mai apuc eu pensia!

Și așa de luni și luni, Grecia în sus, Grecia în jos, iar concluzia e mereu aceași: e mai fain la noi!

Nu cred că e român cu ceva știință de carte care să nu fi auzit de rezultatul parțial al recensământului: minus 2,6 milioane de locuitori, adică o scădere cu 12% a populației în 10 ani. N-au murit peste noapte, s-au ușchit. Plătesc impozite altora și-și educă copii în școlile altora. Nimic de condamnat aici în ceea ce-i privește, dar sistemul public de pensii din România a ajuns în 2011 la un deficit de 3,5 mld. euro, anual – adică 2,7% din PIB, ceea ce înseamnă că 62% din deficitul bugetar al bugetului consolidat de 4,35% din PIB a venit de la pensii.

La volumul de pensii care se plătește în România acest lucru înseamnă că o treime dintre acestea nu se susțin din contribuțiile la sistemul de pensii.

De ce?

Ce-a mai rămas pe aici, ia niște salarii medii pe economie care contribuie la sistemul public de pensii cu sume la fel de “medii” nu poate acoperi necesarul. Ce ne mai spun statisticile INS? Că în jur de 40% din polulația cu vârste între 45 și 65 de ani (vârsta de pensionare) nu lucrează, sau dacă lucrează nu sunt cuprinși în statistici, deci nu contribuie la buget pe partea lui de formare, ci eventual, pe partea de utilizare.

Dincolo de faptul că ne arată că numărul pensionarilor îl depășește cu mult pe cel al angajaților, statisticile ne pot oferi și perspective, sumbre din păcate. Potrivit Anuarului statistic din 2010 (pe cifrele din 2009), populației cea mai numeroasă născută într-un an avea, în 2009, vârsta de 42 de ani – 250.000 de persoane; și are acum 45 de ani, deci, în 20 de ani va ieși la pensie. Când “generația” celor de 45 de ani de astăzi va fi în primul an de pensionare, numărul persoanelor de 45 de ani care o va înlocui va fi de 170.000, adică la jumătate. Singur, este un simplu exercițiu care nu are nimic riguros în el, dar ridică o probemă. Cine îi va susține pe viitorii pensionari care vor fi într-o proporție mult mai mare decât astăzi (un raport de 1 angajat la 1,3 pensionari)? Și cât va fi povara fiscală pentru susținerea statului pentru angajații de atunci, atât cât vor fi mai rămas?

Sigur, cineva poate să spună: ce fac românii azi prin Italia sau Spania, pot face chineziii și filipinezii la noi, peste 20 de ani. Dar sunteți siguri că ei vor dori să vină aici peste 20 de ani? Uitați-vă la ritmul de dezvoltare al Asiei. În Beijing, salariul minim a ajuns la 150 de euro, față de 160 în România!

Se vor susține ei, viitorii pensionari, din ceea ce au contribuit, ar putea spune altcineva. Dar cu ce au contribuit când câștigul mediu brut pe țară este de 2.000 de lei? Cu ce contribuie cei 40% dintre cei cu vârste cuprinse astăzi între 45 și 65 de ani care nu lucrează sau lucrează pe șest?

Ne uităm la bieții greci cum li se taie salariile, cum li se îngheață pensiile, cum viața le-a fost transformată în iad de ticăloșii lor creditori care i-au împrumutat pe nebunii lor politicieni. Și-i căinăm.

Pentru greci, scadența a venit. Pentru România este doar amânată. Când va veni – și va veni, dacă Grecia nu va fi o lecție amară – Grecia va fi fost deja verb. Dar o bună parte dintre românii “valizi” azi își vor vedea tot prezentul la “mai mult ca perfect”. Trecutul în trecut: “Fuseserăm odată fericiți chiar cu pensiile sau salariile alea amărâte.”

Și vom fi învățat mersul cu capul-n jos ca nimeni alții.

Grecii plătesc pentru trecutul de huzur. Noi vom plăti pentru prostia nu a nu fi știut nici măcar să huzurim.

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.