Cum să nu fii atras de o carte care este prezentată în cel mai incitant mod cu putință? Toate comunicatele, toate semnalările apărute în presă afirmă că ne-am afla în fața unei cărți senzaționale, care a captivat de la publicare și a căștigat milioane de fani. O carte despre care “The Australian” scria că “este un act înalt de inventivitate și suplețe emoțională”, iar “Herald Sun”: “E o carte superbă pe care o veți recomanda fiecărui om pe care îl veți întâlni.” Un roman care a primit opt premii: 2006 – Commonwealth Writers Prize for Best Book (South East Asia & South Pacific), Horn Book Fanfare, Kirkus Reviews Editor Choice Award, School Library Journal Best Book of the Year, Publishers Weekly Best Children Book of the Year, Booklist Children Editors’ Choice 2007 – Book Sense Book of the Year 2009 – Pacific Northwest Young Readers Choice Master List.
Cine e autorul? Un australian care, la 30 de ani, părea să fie unul dintre cei mai inovatori romancieri ai zilelor noastre. Odată cu publicarea cărții de față, el a devenit un “fenomen literar”. A crescut – spune editura – ascultând povești despre Germania nazistă, despre bombardarea Munchenului și despre evreii care erau mânați spre lagăre prin micul oraș natal al mamei lui. A știut dintotdeauna ce poveste voia să aștearnă pe hârtie. “Aveam în minte aceste imagini cu băieți mărșăluind impecabil și salutând cu Heil Hitler și ideea că toată lumea în Germania gândea la fel – declara Zusak într-un interviu cu “The Sydney Morning Herald”. Dar mai existau copii rebeli care nu respectau regulile și oameni care îi ascundeau pe evrei și pe alți oameni în casele lor. Așadar, Germania nazistă avea și o altă latură”. Aceasta ar fi prima surpriză. A doua surpriză: o carte în care povestitorul este… Moartea! Cum poate un autor să-și pună povestitorul să fie moartea însăși? Simplu: chiar și moartea, susține Zusak, are o inimă. În plus, “pot fi amabilă. Agreabilă. Afabilă. Doar nu mă ruga să fiu drăguță. Draguță nu are nimic de-a face cu mine.”Acțiunea începe în Germania nazistă, în anul 1939. Liesel Meminger si fratele ei mai mic sunt duși de mama lor să locuiască cu o familie socială într-un orășel de lângă Munchen. Tatăl lui Liesel a fost deportat, sub șoapta unui singur cuvânt nefamiliar – Kommunist -, iar Liesel vede in ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei, Moartea apare prima oară și-l ia pe fratele lui Liesel. Lângă mormântul fratelui ei, viata lui Liesel se schimbă atunci când ridică din zăpadă o carte, Manualul Groparului. Este prima ei carte furată.
Astfel începe o poveste despre dragostea de cărți. Dar nu numai. Liesel învață să citească cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cântă la acordeon și care este în viață pentru că, în primul război mondial, un evreu din Stuttgart a plecat în prima linie în locul lui – și și-a dat viața pentru Germania. Bărbatul a promis că va face oricând orice pentru familia aceluia și curând îl va ascunde în pivnița casei sale pe fiul celui mort demult. Începuse vânătoarea de evrei în Germania. Liesel, pe de altă parte, va fura cărți de la incendierile de cărți organizate de naziști, din biblioteca soției primarului și de oriunde le mai putea găsi.
De o sensibilitate remarcabilă, cartea e o imagine a Germaniei profunde în timp de război cum rar am mai întâlnit. E război, dar bubuitul tunurilor e atât de departe că nu se aude, e doar o amenințare. Pentru locuitorii orășelului, razboiul înseamnă adaposturi anti-bombardamente, rude plecate la luptă și șiruri de evrei care defilează către lagărul din apropierea orașului. Indiferent de părerile lor politice, toți tac și observă. Toate persoanejele, majoritatea tineri și adolescenți, aleargă după hrană, fură, se distrează, se spionează, duc o viață aparent normală pentru vremuri crunte.
După ce învață să citească, Liesel obișnuiește să citească noaptea în pivniță și după câțiva ani, când primește o agendă cu foi albe, să-și scrie povestea – “Hoțul de cărți”. Bombardamentul care face una cu pământul întrega stradă și în care îi mor părinții, vecinii, prietenii, o surprinde noaptea, scriind. E singura care scapă cu viață. Când se va sfârși războiul, fata va pleca la Sydney, iar peste decenii, când va muri, își va aminti totul într-o ultimă discuție cu Moartea, cea care afirmă undeva că “e bântuită de oameni”.
Eroina e memorabilă, o rebelă cu suflet mare. Dar sunt și alte personaje remarcabile – părinții adoptivi ai lui Liesel, micul hoț și prieten al lui Liesel, Rudy Steiner, Ilsa Hermann, soția primarului, care nu și-a revenit după moartea fiului ei, în primul război, evreul Max Vandenburg, care scrie ilustrate și povești cu tâlc pentru Liesel, pe pagini smulse din “Mein Kampf” și vopsite.
Nu pot încheia relatarea despre această carte specială, fără să subliniez cum celebrează Markus Zusak puterea limbajului, care îi poate încuraja pe adolescenți să citească. “Cuvintele. De ce trebuiau să existe? Fără ele, nu ar mai fi nimic din toate astea. În lipsa lor, Fuhrerul nu era nimic. Nu ar fi prizonieri care șchiopătează, nevoia de consolare sau de trucuri cu vorbe care să se facă să ne simțim mai bine. La ce sunt bune cuvintele?”
Markus Zusak – Hoțul de cărți. Editura RAO. Cu ilustrații de Trudy White. Traducere din limba engleză de Adelina Vasiliu.