Ian Buruma – Anul zero. 1945. O istorie. Editura Humanitas. Traducere din limba engleză de Anca Bărbulescu
De la început trebuie spus că este, cum sublinia Wall Street Journal, o carte monumentală, copleșitoare prin măreție și realism.
„Multă vreme – scrie istoricul olandez – m-au consternat unele aspecte din povestea tatălui meu. Experiențele lui din timpul celui de-al Doilea Război Mondial n-au fost tocmai neobișnuite pentru un bărbat de vârsta lui și cu pozitia lui socială. Există povesti mult mai rele, dar și a lui a fost destul de rea.
Eram foarte mic când am auzit pentru prima oară despre războiul tatălui meu. Spre deosebire de alții, vorbea despre asta fără rețineri, deși unele amintiri trebuie să fi fost dureroase. Iar mie îmi făcea plăcere să le ascult. Aveau cât de cât și ilustrații, fotografii mici de tot, în alb-negru, lipite într-un album pe care-l scoteam dintr-un sertar din biroul lui ca să mă delectez cu el. Imaginile nu erau spectaculoase, dar erau destul de ciudate ca să-mi trezească mirarea: un lagăr de muncă primitiv din estul Berlinului, strâmbătura grotescă a tatei, făcută ca să saboteze o fotografie oficială, niște nemți cu un aer scorțos în costume cu simboluri naziste, excursii de duminică pe malul unui lac de la marginea orașului, tinere ucrainence blonde care-i zâmbeau fotografului.
Acestea erau vremurile relativ bune. Probabil că era interzisă fraternizarea cu ucrainenii, dar amintirea femeilor din imagini aduce și acum pe fața tatei o expresie melancolică. Nu are fotografii cu el aproape mort de foame și vlăguire, chinuit de insecte și de șobolani, sau când folosea craterul lăsat de o bombă, care se umpluse cu apă, pe post de toaletă comună și de baie, singura disponibilă. Dar nu greutățile acelea m-au consternat. Ci un lucru care s-a întâmplat mai târziu, după ce s-a întors acasă.”
A pleca de la zero înseamnă a lua totul de la capăt. Dar oare poți să iei totul de la capăt după un război care a schimonosit planeta? Poți să ceri doar dreptate, nu și răzbunare? Poți să ierți? Poți să ieși teafăr din cel mai negru coșmar? Sunt câteva dintre întrebările pe care și le pune Ian Buruma într-o carte fundamentală pentru înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Pornind de la experiența prin care a trecut tatăl său, Ian Buruma scrie despre câteva dintre lucrurile care au marcat anul 1945: reinserția supraviețuitorilor, violența anarhică sau sistematizată, răzbunarea sălbatică, fanatismul, concesiile, cedările și complicitățile fără de care nu se putea pune problema revirimentului.
1945 sau Anul Zero a fost și punctul de plecare al ideii și construcției europene, animate de idealurile generoase, deși utopice, ale păcii eterne și unității creștine. Și chiar dacă, așa cum scrie undeva Monica Lovinescu, „în rău, specia umană ne va surprinde mereu”, 1945 a fost anul în care lumea s-a redeprins cu un adevăr esențial: că temperatura naturală a existenței noastre e temperatura libertății.
„Anul zero. 1945. O istorie” este un eveniment editorial din mai multe motive. În primul rând, istoricul insistă pe efectele războiului care s-au resimțit cel puțin două generații, foametea, dorința de răzbunare a celor care suferiseră teribil până la reconstrucție. În al doilea rând, istoricul adună la un loc, succint, reacțiile eliberatorilor și ale populațiilor eliberate, despre care s-au scris biblioteci întregi. În al treilea rând, insistă pe efectele directe ale războiului: foamete, milioane de refugiați, ajutorarea, despre toate s-a scris, dar adunarea laolaltă creează o imagine compleșitoare a primei perioade de după război. În al patrulea rând, reconfigurarea granițelor, radical și violent, a schimbat Europa postbelică. În al cincilea rând, au devenit acute probleme cărora trebuia să li se găsească soluții – cea evreească și cea germană.
Cartea se mai ocupă pe larg de soarta colaboraționiștilor sau a criminalilor de razboi (unii mai vinovați, alții mai puțin), de Procesul de la Nurenberg, care a fost preferat execuțiilor expeditive, de tip NKVD, pe care le sugereau chiar unii lideri politici sau militari anglo-americani. ONU și Uniunea Europeană își au punctul de plecare în acel sfârșit însângerat. „Anul zero în sine a fost eclipsat, în amintirea colectivă a lumii, de anii de distrugere de dinaintea lui și de noile drame care se prefigurau în Coreea, Vietnam, India-Pakistan, Israel, Cambodgia, Ruanda, Irak, Afganistan și așa mai departe.”