Pe la începuturile carierei mele de jurnalist, prin 2006 – 2007, un cititor al ZF tot suna colegi de prin redacție pentru a afla puncte de vedere noi în legătură cu China și când credem că vor deveni chinezii cea mai mare putere mondială.
La momentul acela nu prea știam ce să-i răspund, așa că i-am bolborosit ce citisem atunci într-o publicație străină în care scria negru pe alb că în mai puțin de 20 de ani PIB-ul Chinei îl va depăși pe cel al SUA și chinezii vor fi noii stăpâni ai lumii.
Subiectul încă mai este la modă și în ziua de astăzi chiar dacă a trecut în subsidiar din cauza multitudinii de probleme cu care s-au confruntat economiile în ultima perioadă. Odată cu recesiunea din SUA și Europa pe fondul crizei economice, în condițiile menținerii creșterii mamut a Chinei, ecartul s-a redus puternic și prognozele privind momentul în care balanța de putere se va schimba s-au restrâns subit.
FMI chiar a emis în luna aprilie a anului trecut o prognoză conform căreia China va depăși economia SUA în termeni reali în mai puțin de 5 ani de zile, adică prin anul 2016.
Ei bine, după atâția ani mi-am format în cele din urmă o opinie legată de acest subiect.
Cei care compară PIB-ul Chinei cu cel al SUA pentru a găsi răspunsul la întrebarea “care va fi următoarea putere mondială” scapă un lucru important din vedere. În primul rând, în calculul PIB-ului nu sunt incluse și afacerile deținute de companiile rezidenților din țara respectivă în alte țări, ca în cazul multinaționalelor, și includ afacerile deținute de străini în țară fapt ce distorsionează imaginea asupra puterii financiare pe care o au rezidenților unei țări. În al doilea rând, PIB-ul nu este influențat de gradul de îndatorare al țării respective (știm foarte bine că SUA este mult mai îndatorată decât China și că o mare parte din datorie este deținută chiar de chinezi). Dobânzile plătite la serviciul datoriei nu sunt luate în calculul PIB.
Toate aceste neajunsuri în măsurarea avuției naționale sunt corectate de Venitul Național Brut (VNB) al unei țări, care reflectă veniturile totale realizate de toți cetățenii unei națiuni.
În 2010 spre exemplu Venitul Național Brut (VNB) al SUA era de 14.600 miliarde de dolari, în timp ce China ocupa poziția a doua în top, cu aproape 6.000 miliarde de dolari, adică de 2,5 ori mai mic.
Deși la prima impresie americanii sunt peste tot, deținând afaceri pe tot globul prin intermediul multinaționalelor, venitul național al americanilor nu diferă substanțial de valoarea PIB a SUA. Singura diferență mai notabilă este în cazul Japoniei, care are un venit național ceva mai mare decât PIB-ul.
Este foarte interesantă însă evoluția acestui indicator în ultimii 10 ani. De exemplu în urmă cu un deceniu Venitul Național Brut al SUA reprezenta 32,8% din totalul mondial, iar în 2010 procentul a scăzut la 24,6%. De cealaltă parte, ponderea Venitului Național al Chinei în cel mondial a crescut de atunci de 2,5 ori, respectiv de la 4,1% la 10%.
Dacă ritmul de creștere al veniturilor naționale ale SUA și Chinei din ultimul deceniu se va menține, potrivit calculelor mele, în anul 2019 avuția națională a chinezilor o va depăși pe cea a americanilor. Totodată, brazilienii i-ar ajunge din urmă pe japonezi în circa 11 ani de zile.
Trebuie amintit și faptul că românii au urcat din anul 2001 până în anul 2010 de pe locul 55 pe locul 45 în funcție de avuția națională la nivel mondial, cu un ritm anual de creștere în prețuri curente de 8,9%, apropiat de cel al Indiei sau Rusiei.
Pentru comparație, creșterea anuală a avuției chinezilor în aceeași perioadă a fost de 13,4% față de 4% în cazul SUA.
O să spuneți că venitul național pe cap de locuitor este mult mai mare în SUA decât în China însă acest lucru este mai puțin relevant în acest caz. Dacă venitul național al chinezilor va ajunge să-l depășească pe cel al americanilor, China va putea aloca sume mai mari pentru dotare armata și cercetare, iar în scurt timp ar fi capabilă să dezvolte tehnologii mai avansate decât americanii.
În ultimul timp tot mai mulți analiști atrag atenția asupra posibilității supraîncălzirii economiei chineze care ar conduce la o cădere abruptă a acesteia însă istoria nu este de partea lor, economia Chinei înregistrând rate de creștere foarte ridicate care durează de peste 30 de ani.
Chiar dacă ratele de creștere din trecut nu se vor păstra în următorul deceniu este de așteptat ca influența chinezilor asupra economiei mondiale să fie tot mai mare, iar China să aibă un cuvânt greu de spus în următorii ani.
În concluzie, ar fi cazul să ne apucăm de învățăt limba chineză pentru că în scurt timp va deveni chiar o necesitate.
Adrian Cojocar este redactor la Ziarul Financiar
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.