Ati crezut vreodata ca doar oamenii sunt capabili de canibalism? Exista, oare, o justificare posibila, biologica, psihologica sau de alta natura a canibalismului? Vi se pare corecta folosirea notiunii de canibalism in domenii care nu apartin biologiei?
De voie, de nevoie, am vazut in viata mea multi, foarte multi kilometri de filme documentare, din toate domeniile si am ramas pana in ziua de azi un spectator fidel al canalelor de genul “National Geographic”, poate si fiindca revista cu acelasi titlu a fost unul dintre primele mele subiecte de lectura, prin bunavointa unui unchi posesor al colectiei 1927-1941. Mi-au placut multe lucruri, mi-au displacut doar cateva, dar daca pot spune, cu mana pe inima, ca am fost impresionat de un documentar legat de lumea vie, ei bine, documentarul cu pricina (in doua serii) se numea: “Canibalism in lumea animalelor”. Motive serioase, imagini in premiera absoluta (pentru mine), montaj impecabil, ilustratie muzicala discreta si un comentariu minimalist fara digresiuni inutile. Fara sa intru in detalii, nu cred ca voi uita imaginea broscutei care se sufoca incercand sa inghita o ruda mai robusta, puii de rechin care se mananca intre ei inainte de nastere, in pantecele mamei, dar mai ales cimpanzeul care isi mananca un puisor.
Multa vreme s-a crezut ca doar fiintele cu inteligenta avansata recurg la cannibalism. Cele mai avansate, oamenii, utilizeaza motivatii psihologice complexe pentru a-si justifica practicile canibale, nevoia de a potoli mania zeilor, cinstirea stramosilor. Cimpanzeii sunt canibali din pura rautate sau ca razbunare, femelele au fost de multe ori observate furand si mancand puii femelelor mai mici. Leii incearca sa-si pastreze linia genetica, un mascul care se instaleaza la conducerea unui grup mananca puii fostului rege, eliminand vechea linie genetica si fortand leoaicele ramase fara pui sa intre in calduri (estrus, pentru amatorii de termeni tehnici) pentru a-si asigura continuitatea.
Cat despre insecte, dintre care calugarita si vaduva neagra sunt mai bine cunoscute, canibalismul este doar incununarea unui act sexual reusit dupa care femela il consuma pe mascul, incepand cu capul. Nu se stie daca nefericitul se sacrifica in speranta ca urmasii lui vor primi de mancare sau este pur si simplu naiv si crede ca are sanse de scapare. De curand, un grup de cercetatori de la universitatea Harvard, condus de dr. R.M. Losick, in colaborare cu cercetatori de la centrul national de biotehnologie din Madrid au descoperit fenomene de canibalism la nivelul bacteriilor B.subtilis, observatie pe care o pun in legatura cu rezistenta la prioni, acele fiinte antipatice situate undeva intre organic si viu, care produc, printre altele, encefalita spongiforma, mai cunoscuta sub numele de boala vacii nebune. Rezistenta la prioni trebuie sa fi fost foarte importanta pentru evolutia speciei umane, practicile canibale au ocupat un loc important timp de multe milenii si mai exista si azi in forme mai mult sau mai putin discrete, ca de exemplu la populatia Fore din Noua Guinee, unde se organizau “sarbatori mortuare” ce includeau consumarea decedatului. Femeile care mancau creierul mureau in ritmul de cate 200 pe an, de boala Kuru, o encefalita spongiforma, intratabila.
Mai ramane de vazut care este rolul canibalismului in subtila mecanica a evolutiei speciilor, se stie doar ca, daca iti mananci rudele, ai sanse mult mai mari de imbolnavire si de aparitie a unor defecte genetice decat daca te casatoresti cu ele.
Ideea de canibalism si-a facut discret intrarea si in tehnologie, unde se vorbeste de canibalizare, fenomen la care sunt supuse in Cuba vechile automobile americane ajunse bune doar ca sursa de piese de schimb, avioanele din unele baze din sud-vestul Statelor Unite care au o soarta asemanatoare, si, se zvoneste, unele Trabant-uri in ceea ce a fost candva “lagarul socialist”.
Sa nu uitam insa nici tulburatoarea intrebare lansata de Stanislaw J. Lec: “Daca un canibal foloseste cutitul si furculita, asta inseamna progres?”