Dupa un debut de sezon slab, sub semnul contracției consumului cu 7-10%, primul weekend canicular din 2010 a adus creșteri de vânzări de până la 50-60% producătorilor de apă, sucuri, bere și înghețată.
Producătorii spun însă că doar trei zile de caniculă nu compensează scăderile de vânzări înregistrate în lunile aprilie-mai.
Vânzările de apă în hipermarketuri au crescut cu circa 50% în weekendul trecut datorită caniculei.
“În rețeaua de hipermarketuri Carrefour, vânzările de apă din perioada 11-13 iunie au fost mai mari cu 45% față de weekendul 4-6 iunie: am înregistrat o creștere de 58% pe segmentul apei carbonatate și un avans de 33% pe cel al apei plate”, a precizat Andreea Mihai, directorul de marketing al Carrefour România, cel mai mare operator de hipermarketuri de pe piață.
Lanțul francez de magazine a vândut în cele trei zile cu temperaturi record pentru 2010 aproximativ 700.000 de sticle de apă de diverse volume. Cel mai mult s-au vândut PET-urile de 1,5 litri, urmate de cele de 2 litri, potrivit datelor furnizate de retailer.
Și piața sucurilor a avut un vârf de vânzări în această perioadă.
“În zilele din weekendul trecut, vânzările de sucuri și apă ale European Drinks au crescut cu circa 60% față de media unei zile normale din an”, a precizat Adrian Rotar, directorul general al European Drinks, companie cu afaceri anuale de peste 100 mil. euro.
La rândul lor, reprezentanții Real Hypermarket au declarat că rețeaua a înregistrat săptămâna trecută vânzări duble sau chiar triple, comparativ cu perioada anterioară, pe anumite categorii de băuturi nonalcoolice precum apă plată și carbogazoasă, nectaruri de fructe și ice tea.
Urmează comenzi mai mari la producători
Producătorii se așteaptă ca efectele caniculei să se resimtă pe piață și în această săptămână, pentru că retailerii își refac stocurile după vârful de vânzări din ultimele zile.
“Noi acum resimțim creșterea cererii de apă din weekend, pentru că s-au terminat stocurile din magazine și retailerii și distribuitorii dau comenzi mai mari. Estimez că vom avea o creștere de vânzări de 20-30% în această săptămână față de o perioadă normală, datorită celor trei zile de caniculă”, a spus Balazs Becsi Zsolt, directorul executiv al îmbuteliatorului de apă minerală Apemin Tușnad.
“Sâmbătă (12 iunie – n. red.) am primit comenzi mai mari cu 30% față de aceeași zi a săptămânii anterioare, dar va fi interesant de văzut rapoartele de vânzări din weekend pe care urmează să le primim de la comercianți”, a afirmat la rândul său Cristian Șerban, directorul executiv al companiei Rio Bucovina, care deține în portofoliu apa Bucovina.
O gură de oxigen pentru businessurile sezoniere
“Doar canicula mai poate reanima piața. Sunt scăderi de consum și, în plus, vânzările în luna mai au fost foarte slabe din cauza ploilor”, a afirmat Vasile Armenean, proprietarul Betty Ice, unul dintre cei mai mari producători de înghețată.
El estimează că temperaturile mari din weekend au adus companiei sale un avans de peste 30% al vânzărilor, comparativ cu weekendul anterior (4-6 iunie).
“Weekendul trecut ne-a adus probabil cea mai mare vânzare din acest an: creșterea față de perioada 4-6 iunie poate fi estimată la 60%”, a declarat la rândul său Adriean Asan, directorul economic al producătorului înghețatei Top Gel.
Producătorii de înghețată au umplut congelatoarele magazinelor încă din luna martie. Aceștia spun că prima lună din sezon, martie, a fost mai bună decât perioada similară din 2009, însă tendința de creștere a vânzărilor nu s-a menținut în aprilie-mai din cauza vremii nefavorabile și a declinului consumului.
“Dacă ar fi temperaturi de 27-35 de grade Celsius pe o perioadă îndelungată, de cel puțin 30-40 de zile, acest lucru ar compensa scăderile de vânzări generate de declinul consumului”, a mai spus directorul Top Gel.
Primul trimestru din an a adus scăderi în linie pe piața bunurilor de larg consum sezoniere: producția de apă minerală s-a diminuat cu 7% față de aceeași perioadă din 2009, potrivit datelor SNAM (Societatea Națională a Apelor Minerale).
Consumul casnic de sucuri de fructe și băuturi răcoritoare carbonatate s-a contractat cu ritmuri între 7 și 9%, în volum, în acest interval, conform unui studiu al companiei de cercetare a pieței GfK.
La rândul său, piața berii a avut un declin de 10% în volum în primele trei luni din 2010, potrivit INS (Institutul Național de Statistică). Producătorii de bere au avut creșteri de vânzări în weekend atât datorită caniculei, cât și Campionatului Mondial de Fotbal, eveniment care a scos mulți microbiști la terase, vânzările fiind chiar și cu 25% mai mari comparativ cu weekendul precedent.
Vânzările de bere în rețeaua Real s-au majorat săptămâna trecută cu 40-50% față de prima săptămână din iunie, potrivit datelor furnizate de retailer.
Grade în plus în consum
- 40-50% – a fost creșterea vânzărilor de bere în magazinele Real în ultima săptămână, față de începutul lunii iunie
- 45% – a fost creșterea vânzărilor de apă în hipermarketurile Carrefour în perioada 11-13 iunie, comparativ cu weekendul 4-6 iunie
- 30% -60% – a fost creșterea înregistrată de producătorii de înghețată în ultimele zile
- 100% – creșterea raportată de anumite categorii precum nectaruri de fructe și ice tea în ultima săptămână